Premierul anunță introducerea salariului minim european în România

Data:

spot_img

Premierul susține că în România se va introduce salariul minim la nivel european, ceea ce presupune ca pentru aceeași muncă să fie plata egală. Marcel Ciolacu a mai spus că termenul pentru implementarea acestei măsuri este 15 noiembrie.

Marcel Ciolacu a fost întrebat, vineri, în Maramureş, ce se întâmplă cu angajaţii din construcţii şi agricultură care au salarii diferenţiate, în cazul în care săptămâna viitoare este majorat salariul minim.

Citește și: De veghe-n lanul cu șacali. Profesor de biologie: „Este cel mai mare dezechilibru la ora actuală!”

„Acelaşi lucru l-am avut cu toţi partenerii. Acolo nu a fost solicitarea de creştere, ştiţi că acolo este mult mai mare. Avem la 4500. Urmează pe urmă să vină fiecare. A fost o abordare din partea patronatelor în primul rând, pe urmă au venit şi sindicatele, ambii parteneri sociali ai Guvernului României şi au venit cu o propunere de modificare a salariului minim în funcţie de ramuri şi de categorii”, a explicat premierul, potrivit News.ro.

Salariul minim european- aplicat din 15 noiembrie

În cadrul aceleași conferințe, premierul a mai anunțat că din toamna acestui an, România va aplica salariul minim european.

Citește și: Donald Trump condamnat. Primul președinte american găsit vinovat într-un proces

„Între timp, la nivel european,  familia social-democrată, S&D, prin comisarul Schmidt, social-democrat, comisarul pe muncă, au venit şi avem de aplicat salariul minim european. Deci, cu alte cuvinte, o viziune la nivel european. Părerea mea, să nu mai inventăm noi iarăşi apa caldă şi să mergem pe o viziune europeană, a Uniunii Europeane, care pentru aceeaşi muncă să fie plată egală şi avem termen de implementare, mi se pare, pe 15 noiembrie”, a spus Marcel Ciolacu.

În urma Consiliului Tripartit de săptămâna trecută, Marcel Ciolacu a declarat că de la 1 iulie salariul minim brut va fi de 3700 de lei.

Scutiri de taxe

Nicolae Ciucă, președintele PNL, a anunțat marți că decizia pentru creșterile salariale a fost luată, dar și că o parte din bani nu sunt supuși taxelor, ca formă de sprijin pentru mediul privat.

”S-a stabilit ca această mărire să fie de 400 de lei, cu menţiunea că nu doar 200 de lei, ci 300 de lei să rămână ca fiind sumă neimpozabilă”, a explicat acesta.

Nicolae Ciucă a mai adăugat că trebuie găsit un mecanism între Guvern și mediul de afaceri, iar salariul minim să crească pe o bază clară și onestă.

”Din discuţiile cu toţi aceşti actori, în momentul de faţă, există un angajament la nivelul coaliţiei, la nivelul Guvernului, ca după această decizie de mărire a salariului minim, de acum înainte, să se stabilează şi să se agreeze mecanismul în funcţie cu cele agreate şi la nivelul Uniunii Europene. Încă o dată, mecanismul între Guvern, sindicate şi patronate, ca salariul minim să fie crescut pe baze clare, principiale, oneste, între toţi actorii din acest segment”, a afirmat Nicolae Ciucă.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Bianca Iosef
Bianca Iosef
Bianca Iosef a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității București în anul 2022. A început să lucreze ca jurnalist încă din timpul facultății și este interesată să evolueze cât mai mult în acest domeniu.
1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Lituania pregătește planuri de evacuare în cazul unui conflict armat

Autoritățile din Lituania își pregătesc planurile pentru evacuări în...

Cum urmărea spionul Caraman criticii comunismului și de ce a fost declarat colaborator al Securității

Mihail Caraman, cu numele de serviciu „Mihai Neagu” și...