Preşedintele Poloniei, indignat că Macron şi Scholz îl sună pe Putin: „A vorbit cineva aşa cu Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial?”

Data:

Preşedintele Poloniei, Andrzej Duda, i-a criticat dur atât pe cancelarul german Olaf Scholz, cât şi pe preşedintele francez Emmanuel Macron pentru convorbirile telefonice pe care le-au avut cu preşedintele rus Vladimir Putin. Într-un interviu postat de ziarul german Bild pe canalul său de YouTube, el a comparat situaţia cu cea din Al Doilea Război Mondial.

„A vorbit cineva aşa cu Adolf Hitler în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial? A spus cineva că Adolf Hitler trebuie să-şi salveze imaginea? Că ar trebui să procedăm în aşa fel încât să nu fie umilitor pentru Adolf Hitler? Nu am auzit astfel de voci.”

Într-o convorbire telefonică comună cu Putin la 28 mai, Scholz şi Macron l-au îndemnat pe acesta să elibereze luptătorii capturaţi la uzina siderurgică Azovstal din Mariupol şi să vorbească direct cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, potrivit unui comunicat de la Palatul Elysee.

Totodată, la sfârşitul săptămânii, Macron a spus: „Nu trebuie să umilim Rusia, astfel încât, în ziua în care luptele se vor opri, să putem construi o cale de ieşire prin canale diplomatice”. Afirmaţia sa a stârnit valuri de critici, Zelenski, de exemplu, reamintindu-i că ruşii nu îi umilesc pe ucraineni ci îi omoară de-a dreptul, titrează THE EPOCHTIMES ROMANIA.

spot_imgspot_img
The Epoch Times - România
The Epoch Times - Româniahttps://epochtimes-romania.com
"O nouă perspectivă asupra lumii noastre în schimbare"
1 COMENTARIU
  1. Geografia ne arata foarte clar cum Europa are o granita uriasa cu Rusia . Vecinul de linga casa nu dispare la ordinul nimanui . Incercarile ,celor doi sefi de stat Germania si Franta ,de a opri razboiul sunt un exemplu de urmat pentru toata lumea . Ideile belicoase ale unor sefi de state , foste comuniste , sunt doar simple retorici ce contin dorinta de a cistiga o imagine politica personala si de as maximiza atasamentul popular . Razboiul Ruso – Ucrainean este unul fratricid iar visele, zburdalnice , ale polonezilor fac mai mult rau decit bine tuturor .Ucraina trebuie ajutata si asta facem cu totii (cei din UE ) Doar nu om fi atit de timpti sa aruncam cu rachetele nucleare unii impotiva altora .Rusia nu face altceva decit sterge amprenta ucraineana in teritoriile cucerite si distruge tot ceea ce Ucraina poseda , in aceste teritorii , ca si istorie . Totul a fost stiut inca de la inceput .Toata omenirea vorbea in februarue 2022 de impartirea in doua a Ucrainei .Este evident , pentru toata lumea , cum in aceste teritorii ocupate nu se vor mai reintorce cetateni etnici ucrainieni .Nimeni , ucrainean fiind , nu va mai reveni in Donbas .Populatia ,de etnie rusa ,va incerca sa reconstruiasca intreg Donbasul dar asta va dura zeci de ani si asta este posibil doar daca Ucraina semneaza vreun tratat de renuntare . Daca nu ,vom avea, zeci de ani ,un razboi de gherila in aceste tinuturi ,unde nimic nu va mai putea fi construit .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Ploaie torențială la Electric Castle. Festivalul și istoria sa „ploioasă” | Monitorul de Cluj

Ploaie torențială la Electric Castle. Unul dintre cele mai...

Mircea Geoană a fost huiduit pe scenă la un eveniment în Olt

Secretarul adjunct al NATO, Mircea Geoană, a fost huiduit...

Marea sărbătoare a cojocarilor, de Sfântul Ilie, în Slatina de altădată | Reporter 24

În Slatina de altădată, de Sfântul Ilie era mare...