Prima generație de studenți la licență în inteligența artificială din România își începe studiile la UBB

Data:

Prima generație de studenți la licență în inteligența artificială din România își începe studiile la UBB. Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca a propus în primăvara acestui an standardele naționale ARACIS pentru dezvoltarea programelor de inteligență artificială la nivel de licență în România, iar din toamnă prima generație de 50 de studenți își începe formarea la UBB.

Potrivit universității, interesul pentru noul program a fost unul extrem de ridicat, cu aproape 8 candidați pe un loc, deși programul este organizat într-o limbă de circulație internațională (engleză).

„Urmărind bunele practici internaționale, noi am considerat că inteligența artificială s-a maturizat și în țară, astfel încât trebuie să iasă din logica de doar competență în specializarea informatică sau de supraspecializare la nivel de masterat/doctorat/postdoctorat și să devină o specialitate cu program de formare la nivel de licență. În consecință, am propus noi standardele naționale, deoarece, atât istoria domeniului în țară, cât și excelența prezentului ne poziționează ca reper național în domeniu, cu prestigiu internațional. Într-adevăr, deja cunoscutul „Institut UBB de Inteligență Artificială” are parteneriate strategice și integrate cu actorii majori în domeniu (Microsoft/SAS/UiPath etc.), iar organizarea oficiului național al European Institute of Innovation and Technology (EIT Digital) la UBB arată clar și recunoașterea internațională a prestigiului”, a declarat rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Citește și: Corupție în Polonia la eliberarea vizelor Schengen

Decanul Facultății de Matematică și Informatică din UBB, prof. univ. dr. Anca Andreica, a explicat că „Specializarea “artificial intelligence” este prin tradiție mai ales parte a domeniului informatică (computer science), iar dezvoltarea informaticii la UBB a dus în mod natural la această propunere, în condițiile în care: UBB are cea mai mare facultate de informatică din țară; cercetările în domeniul “artificial intelligence” sunt proeminente la UBB, atât în zona de cercetare fundamentală (extrem de importantă pentru dezvoltări inovative), cât și în zona de aplicații (adesea în parteneriat cu actori economici/instituționali majori); iar „Institutul UBB de Inteligență Artificială” este un actor deja de referință la nivel național și internațional.”

În clasamentul pe domenii, în “computer science/information systems”, UBB ocupă primul loc (sau podiumul) în țară, așa cum se vede spre exemplu în clasamentul QS 2023 (prima în țară, alături de Universitatea Politehnica din București, și 401-500 la nivel internațional) și Times Higher Education 2023 (prima în țară și 601-800 internațional).

Citește și: Profesorii de pseudoștiință

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Universitatea Babeş-Bolyai / Facebook)

spot_imgspot_img
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai
Hannelore Petrovai este jurnalist, redactor-șef al publicației Hunedoara mea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Protest pro-Palestina la București. Manifestanții condamnă masacrul din Gaza

Protest pro-Palestina la București, sâmbătă, după ce manifestări similare...

Procurorul Onea se întoarce la DNA

Instanța supremă a anulat ordinul fostului procuror șef al...

Dator la Fisc cu 55 milioane de euro, primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței

Primarul Negoiță a suspendat executarea silită cu ajutorul instanței...