Special Arad | Proiect de 165 de milioane de lei sub sancțiune: Primăria Arad, amendă de 10.000 de lei pentru că a deschis ilegal podul hobanat

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Într-o turnură recentă a evenimentelor ce vizează cel mai mare proiect de infrastructură urbană din Arad din ultimii ani, Inspectoratul de Stat în Construcții (ISC) a aplicat o sancțiune contravențională municipalității. Măsura, confirmată oficial într-un răspuns transmis ziarului Special Arad, vine după ce autoritățile locale au permis circulația pe noul pod hobanat peste râul Mureș fără a finaliza procedurile legale de recepție la terminarea lucrărilor, un pas obligatoriu conform legislației în vigoare pentru siguranța construcțiilor.

Conform documentului, recepția la terminarea lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Amenajare traseu de transport public călători cu autobuzul între zona UTA și strada Ștefan cel Mare” a fost începută abia în 29 decembrie 2025, deși podul fusese deschis traficului în seara Ajunului de Crăciun, cu cinci zile înainte.

Deschiderea circulației fără recepție contravine prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcții, care interzice utilizarea unei construcții înainte de admiterea recepției finale. Pentru această abatere, Primăria a fost sancționată contravențional cu 10.000 de lei.

Citește mai mult în Special Arad.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Europa nu poate descuraja Rusia în 2028 cu arme care ajung abia în 2035 (analiză European Policy Centre)

Europa trebuie să închidă rapid golurile critice din apărare...

Ilie Bolojan: Undă verde pentru proiectul de infrastructură care leagă România de Republica Moldova

Premierul Ilie Bolojan a participat astăzi la semnarea a...

Retrospectiva TIFF.25 la București

După ediția aniversară desfășurată între 12 și 21 iunie...

Aktual24 | Guvernul ar putea plafona din nou prețurile la carburanți, dacă ieftinirile nu ajung la pompă

Premierul interimar Ilie Bolojan spune că Guvernul urmărește evoluția...