Proiect SUA: nave NATO în Marea Neagră

Data:

Un proiect de lege aflat în Senatul Statelor Unite trasează criteriile de care ar urma să țină cont administrația de la Washington în finalizarea și aplicarea viitoarei Strategii de dezvoltare și securitate a regiunii Mării Negre.

Documentul intitulat „Black Sea Security Act of 2022” a fost introdus în Senat vara trecută de senatori din ambele partide – Republican și Democrat – și a fost adoptat în decembrie de Comisia pentru Relații Externe a Senatului SUA.

Citește și: O lege care poate transforma mii de tineri în infractori, doar ca statul să pară că face ceva

Finalizarea acestei strategii, pentru care Departamentul de Stat a început, de altfel, lucrul, coincide cu sosirea noului ambasador al Statelor Unite în România, Kathleen Kavalec, care i-a prezentat, marți, președintelui Klaus Iohannis, scrisorile de acreditare.

Potrivit Ambasadei SUA în România, doamna Kavalec a discutat cu președintele Klaus Iohannis despre prioritățile sale: parteneriatul de securitate, cooperarea în domeniul independenţei şi securităţii energetice, creşterea comerţului bilateral şi a investiţiilor străine directe, continuarea progreselor privind transparenţa guvernamentală şi statul de drept.

Continuarea, în Europa Liberă!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

FOTO: Facebook NATO

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Donald Trump i-a transmis lui Zelenski o scrisoare de susținere de Ziua Independenței Ucrainei

Președintele american Donald Trump s-a alăturat duminică liderilor internaționali...

Ucraina a atacat cu drone centrala din Kursk de Ziua Independenței sale

De Ziua Independenței Ucrainei, Rusia a raportat atacuri asupra...