PSD anunță că va iniția împreună cu AUR o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Fostul vicepremier Marian Neacșu (foto) a anunțat luni că PSD va iniția, împreună cu AUR, o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan.

„În urma mai multor rânduri de discuții cu conducerile partidelor s-a decis ca eu și domnul Petrișor Peiu să ne ocupăm de partea tehnică a unei moțiuni de cenzură comune. Din acest motiv ne aflăm astăzi aici. Lucrul de care ne vom ocupa este exclusiv tehnic. Abordarea politică va fi explicată probabil în cursul acestei zile de către președinții de partide. Așa după cum cunoașteți, noi avem la ora 14:00 convocat un Birou Politic Național în care se va lua decizia finală. (…) Ambele partide vor fi inițiatori. Mai mult decât atât, am vorbit cu domnul Peiu, sunt convins că și conducerile partidelor noastre vor fi de acord, să facem un apel către toți parlamentarii care vor să contribuie prin text la moțiune și să susțină moțiunea prin semnătură și prin vot”, a spus Neacșu, la Palatul Parlamentului, într-o conferință comună cu liderul senatorilor AUR, Petrișor Peiu, potrivit Agerpres.

Citește și: Președintele Nicușor Dan: Dacă PNL sau PSD vor veni cu un guvern minoritar susținut de AUR nu aș fi de acord

Petrișor Peiu a declarat că este vorba despre un demers comun, cu intenția ca moțiunea de cenzură să fie depusă și dezbătută la începutul lunii mai.

„Cele două partide vor avea ședințe în forurile de conducere și veți avea și reacții și abordări și explicații politice undeva în această după-amiază. Noi vă anunțăm că am declanșat demersul tehnic de a scrie acea moțiune”, a spus senatorul AUR.

Potrivit sursei citate, cei doi politicieni au fost întrebați dacă acesta poate fi considerat un prim pas pentru o colaborare și la guvernare.

„Orice drum începe cu primul pas. Deocamdată ne aflăm în fața acestui demers”, a declarat Marian Neacșu.

Pentru inițierea unei moțiuni de cenzură este necesară susținerea a cel puțin 116 senatori și deputați, iar pentru adoptarea ei este nevoie de votul a 233 de parlamentari.

PSD are 129 de parlamentari, iar AUR, 90. Al treilea partid ca număr de parlamentari este PNL – 73, urmat de USR – 59 și UDMR – 32. Minoritățile au 17 deputați, SOS România – 15 deputați, POT – 14 deputați, PACE Întâi România – 12 senatori, neafiliați – 22.

„Băi, tată”: Cordonul sanitar informal dispare

În România, spre deosebire de Germania, în primul rând, nu există o doctrină formalizată a „cordonului sanitar”, sau „zidului de protecție” (Brandmauer) între partidele parlamentare tradiționale și cele extremiste, în primul rând AUR. Se poate vorbi însă – la nivel declarativ – de un consens informal și fluctuant de izolare a AUR.

Conceptul de „cordon sanitar” a apărut în Europa (Belgia, 1989) pentru a desemna izolarea extremei drepte, aplicându-se la nivel parlamentar, guvernamental și uneori mediatic.

De la izbucnirea crizei politice actuale, președintele Nicușor Dan a declarat în repetate rânduri că nu va accepta un „premier PSD, sprijinit de AUR”, dar cum remarcau unii comentatori politici, nu a făcut niciodată o declarație clară de delimitare de partidul extremist.

Unul din politicienii care au vorbit clar despre necesitatea unui „cordon sanitar” față de AUR a fost liderul USR, Dominic Friz, într-o declarație din mai 2025. În trecut, și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a menționat „cordonul sanitar”, interpretat mai degrabă drept o strategie a partidelor tradiționale de a opri ascensiunea AUR.

Sondajele arată că strategia nu a funcționat, cel puțin la nivelul intențiilor de vot. 37% din electorat ar vota AUR, în acest moment, față de numai 20% pentru PSD și circa 16% pentru PNL.

Luni, 27 aprilie, într-un interviu la RFI. Romania, liderul senatorilor liberali, Daniel Fenechiu, a declarat că dacă „stabilitatea guvernamentală ar ține de o înțelegere transparentă cu AUR, eu nu aș avea o problemă din punctul ăsta de vedere. Nu să-i aduc la guvernare, se pare că nici ei nu ar vrea, ci pur și simplu în mod transparent să spun: „Băi, tată, eu ca să fac tot proiectul ăsta de măsuri până în august, am nevoie de stabilitate”. Și aș discuta, fără discuție”.

(FOTO: Grigore Popescu / AGERPRES FOTO)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.
2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

INSP: A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în investigaţie epidemiologică

Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut precizări, vineri...

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, arestați preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri...

Kelemen Hunor: Prima noastră opţiune este să refacem coaliţia. În cel mai rău caz, rămânem în opoziţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după şedinţa de...