Disclaimer: Acest material nu este un act de judecată.
Este o invitație la reflecție – psihologică, empatică și umană – despre ce rămâne în urma discursurilor pline de ură. Și mai ales, ce putem face cu durerea, rușinea și polarizarea pe care ele o lasă în urmă. Conține cuvinte cu caracter licențios.
Alegerile au trecut, dar urmele lor emoționale nu s-au estompat. Dimpotrivă, sunt încă adânc întipărite în mintea multora dintre noi, ca o ecografie a tensiunii care a însoțit această perioadă lungă, polarizantă și, pentru unii, traumatizantă. Timp de șase luni am trăit o explozie de emoții brute, polarizare și ostilitate. Feed-urile, paginile personale ale tuturor – implicați activ politic sau doar susținători, indiferent de tabără – au fost inundate de etichete aruncate în rafală: „analfabeți”, “gay”, “nenorociți”, “extremiști”. Fiecare postare, fiecare comentariu părea să impună o tabără și un dușman.
O opinie diferită nu mai era doar altă perspectivă – era o ofensă personală, o trădare, un pericol.
Normalizarea abuzului
Când ambii poli ai unei societăți răspund urii cu ură, intrăm într-un cerc vicios. Agresivitatea unuia nu scuză agresivitatea altuia. În psihologie, vorbim despre normalizarea abuzului – un proces în care, pe măsură ce suntem expuși tot mai des la violență verbală, aceasta ni se pare acceptabilă. Ajungem să o imităm, să o interiorizăm, să o justificăm. Astfel, războiul din online devine o contaminare colectivă a limbajului și gândirii.
Unul dintre cele mai tulburătoare episoade post-electorale îl reprezintă declarațiile virulente ale lui Florin Cochină, fost candidat al Partidului Patrioții Poporului Român, care a atacat public femeile ce au votat un anumit candidat, folosind termeni extremi: „târfe infecte”, „cățele de 3 lei”, „gioarse”. Astfel de cuvinte nu sunt doar insulte, sunt un atac la adresa valorii fiecăruia dintre noi ca ființe umane, pentru ca bărbații nu sunt mai protejați.
Expunerea repetată la astfel de discursuri poate genera simptome similare stresului post-traumatic: hipervigilență, anxietate, rușine sau tendința de izolare.
Ostilitatea verbală în context politic declanșează răspunsuri emoționale intense, mai ales pentru cei din grupuri vulnerabile (Fraser et al., 2022).
Citește și: Nicușor Dan despre o discuție cu Donald Trump: Nu infirm, nu confirm
Ura contaminează discursul public
Dincolo de gravitatea evidentă a acestor afirmații, ele reflectă un simptom al unei boli sociale tot mai răspândite: normalizarea urii în discursul public și online.
Declarațiile lui Cochină nu au fost doar condamnate sau susținute – ele au fost transformate în combustibil pentru un nou val de invective, răspândite în rețelele sociale. Aici, violența verbală a devenit un sport de echipă. De o parte și de alta, s-au aruncat etichete disprețuitoare, ironii umilitoare, atacuri personale.
Pe frontul războiului din online
Acest du-te-vino toxic nu este inofensiv. Din perspectivă psihologică, conflictul permanent din online acționează ca un stresor cronic. Ne menține sistemul nervos într-o stare de alertă constantă. Cortizolul (hormonul stresului) rămâne ridicat, afectând somnul, concentrarea, dispoziția. Pe termen lung, poate duce la burnout emoțional, depresie sau tulburări de anxietate. Expunerea constantă la comentarii politice ostile, în special pe social media, duce la gânduri intruzive și chiar sentimente de disperare (Smith, PLOS ONE, 2022).
Pentru mulți, Facebook, Instagram, TikTok sau X nu mai sunt spații de dialog, ci fronturi de război psihologic. Mai grav, discursul violent nu se limitează la cei implicați direct.
El devine o rumoare de fond care erodează starea de siguranță emoțională a tuturor. Când vezi cum persoane publice, cunoscuți sau chiar prieteni își aruncă invective public, apare un fenomen numit stres moral: sentimentul că ceva fundamental greșit se petrece și tu nu știi cum să-l oprești.
Online-ul nu este doar o oglindă a polarizării, ci un accelerator.
Algoritmii favorizează conținutul emoțional intens, în special furia, care atrage distribuiri și reacții. Astfel, vocea rațională devine invizibilă, iar discursul public se transformă într-o piață în flăcări.
Conceptul de polarizare afectivă (Iyengar et al., 2012) explică de ce o simplă dezbatere politică devine o ceartă personală: nu mai vedem opinii diferite, ci dușmani. În astfel de condiții, orice insultă lansată online nu este doar despre un candidat, ci despre cine ești tu, ca om. Declarațiile lui Cochină au agravat această falie – femeile vizate s-au simțit nu doar ofensate, ci excluse din comunitate, din societate.
Emoția vinde
Platformele digitale funcționează pe un principiu simplu, dar periculos: emoția vinde. Iar dintre toate emoțiile, furia este cea care generează cele mai multe reacții.
Studiile arată că postările încărcate de ură sau indignare morală sunt redistribuite de aproape două ori mai mult decât cele neutre (Brady et al., 2017).
Astfel, algoritmii favorizează conținutul polarizant, menținând publicul captiv într-o buclă de indignare. Această „cameră de ecou digitală” (Sunstein, 2001) întărește convingerile existente și reduce capacitatea de a integra perspective diferite. În timp, devenim mai rigizi cognitiv, mai intoleranți la ambiguitate, mai predispuși la gândirea dihotomică („noi versus ei”).
Conflictul online repetat poate duce la „depersonalizare digitală” (Suler, 2004): o stare în care oamenii simt că sunt doar avataruri, fără consecințe sau responsabilitate emoțională.
În acest climat, empatia scade, iar comportamentele agresive cresc. Expunerea frecventă la discurs polarizat și ostil este corelată cu simptome depresive, tulburări de somn, anxietate și retragere socială (Marwick & Lewis, 2017; Fraser et al., 2022).
Adolescenții și tinerii adulți sunt cei mai vulnerabili. Climatul generalizat de ură și sarcasm erodează încrederea socială, esențială pentru sănătatea democratică (Putnam, 2000).
Pentru o societate sănătoasă avem nevoie de un nou tip de igienă emoțională digitală.
Asta înseamnă empatie conștientă, reacții asumate, și refuzul de a amplifica ura, chiar și când ne simțim justificați.
Limbajul nu este doar un instrument de comunicare. Este și un instrument de putere – capabil să vindece sau să traumatizeze. Invectivele atacă identitatea, reduc persoana la un obiect, provoacă rușine și simptome similare stresului post-traumatic. Discursurile care rănesc nu sunt doar vorbe – ele lasă urme adânci. Termenul de „tulburare de stres post-electoral” nu este oficial inclus in DSM-5, dar tot mai mulți specialiști îl folosesc pentru a descrie starea de tensiune, frica de dialog, pierdere a încrederii și dorință de retragere.
Tensiunile post-electorale nu sunt doar despre cine a câștigat. Sunt despre cum ne mai putem privi unii pe alții după aceea. Putem alege ura. Sau putem alege empatia. Poate nu vom repara totul azi. Dar putem începe cu un gest: să nu tăcem când vedem abuzul. Să fim alături de cei care au fost răniți.
Și, mai ales, să nu uităm că respectul nu este o favoare – este fundamentul unei societăți sănătoase.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
