Referatul DIICOT din dosarul interlopilor Petre Geamănu și Eugen Preda: ”I-a arătat sticla cu benzină pe care o avea în mână. I-a zis că e finul lui și dă bine cu briceagul la gât”

Data:

Referatul cu propunerea de arestare preventivă a interlopilor Petre Geamănu, fratele lui Sandu Geamănu, și Eugen Preda, liderul ”clanului luptătorilor”, conține detalii despre metodele violente ale acestora. Documentul a fost pus la dispoziția G4media.ro de către DIICOT în format anonimizat, în baza legii 544/2001.

Potrivit documentului, o familie din Buzău a împrumutat de la grupare 6000 de euro și i s-a cerut o camătă lunară de 1000 de euro. Cum nu au putut să restituie împrumutul, interlopii au recurs al amenințări cu violența.

Inculpatul …. a amenințat-o pe soția sa cu acte de violență, arătându-i o sticlă cu benzină pe care o avea în mână și afirmând că a venit să îi dea foc. Acesta a solicitat suma de 16.000 euro (sau cel puţin 14.000 euro), continuând amenințările cu moartea la adresa familiei sale, adresate atât personal, cât și prin intermediul unuia dintre bărbații care îl însoțeau (…)

Amploarea amenințărilor exercitate la data de 02.11.2018 de inculpatul …. zis …. asupra familiei victimei … rezultă și din declarația persoanei vătămate …., care le-a perceput în mod direct, creându-i o stare accentuată de temere.

Citește articolul integral în G4Media

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

O sală de sală de jocuri de noroc a ars în totalitate

La data de 22 aprilie, la ora 00.21, polițiștii Secției nr.3 Poliție Rurală Bolintin Vale au fost sesizați prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că se manifestă un incendiu la o sală de jocuri de noroc din localitatea Cosoba, județul Giurgiu.

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la PSD

Primarul orașului unde s-a născut Ceaușescu a trecut la...

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există

Când sunt contraindicate fațetele dentare și ce alte soluții există?

Cineva are să vină, de Jon Fosse

Să montezi Fosse este întotdeauna o provocare. Dar ce-a...