REPER cere demisia șefului AEP și a ministrului Cătălin Predoiu

Data:

spot_img

Partidul REPER cere demisia șefului AEP, Toni Greblă, a întregii conduceri a acestei instituții și a ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, pe care îi acuză  că „se fac vinovați de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave constatate de competitorii electorali, observatorii independenți și de către cetățeni”.

„Fără o renumărare a voturilor acolo unde există suspiciuni de fraudă, alegerile din 9 iunie vor rămâne o pată neagră pentru democrația din România și o încălcare flagrantă a principiului garantării dreptului la alegeri libere și corecte. Toată această mascaradă a început cu eliminarea din secțiile de vot a reprezentanților REPER printr-o ordonanță de urgență dată de Marcel Ciolacu”, a declarat Dragoș Pîslaru, copreședinte REPER.

Reprezentanții REPER susțin că, în ultimele 24 de ore, după apelul partidului, peste 220 de cetățeni au sesizat faptul că la secția unde ei au votat Partidul REPER apar zero voturi pentru REPER în procesele verbale publicate pe site-ul AEP.

85 dintre aceste sesizări au fost verificate de echipele REPER și se susțin cu probe clare, susțin reprezentanții partidului, însă Biroul Electoral Central a respins pe bandă rulantă sesizările venite de la cetățeni, deși mulți dintre ei și-au arătat disponibilitatea de a depune mărturii cu nume, prenume, adrese de contact și numere de telefon pentru verificare.

Citește și: Unde sunt voturile REPER. Partidul acuză fraude în procesele verbale de la secțiile de vot

REPER cere demisia șefului AEP

Reprezentanții REPER susțin că BEC nu a luat încă o decizie de renumărare nici măcar în cazul de la Tunari, în care candidata Oana Cambera a sesizat că deși ea a votat REPER într-o secție pe procesul verbal apar zero voturi. Potrivit REPER, în doar două secții unde s-a făcut o asemenea renumărare partidul a recuperat peste 150 de voturi de la zero. În toată țara sunt peste 2500 de secții de vot unde în procesul verbal apar zero voturi pentru Partidul REPER.

Toate forțele pro-democratice de opoziție din România trebuie să se lupte, acum, pentru acelaşi obiectiv – apărarea democrației. Nu mai este vorba despre un partid sau altul, ci despre fiecare vot în parte furat şi un stat de drept umilit.

Cerem public reluarea de la zero a procesului de numărare a voturilor, sub atenta monitorizare a observatorilor din societatea civilă, a reprezentanților tuturor partidelor politice și a candidaților independenți care au participat la alegeri.

Am început să sesizăm toate forurile internaționale și ne vom lupta pentru ca voturile cetățenilor să fie respectate, iar cei vinovați să suporte rigorile legii. Nu renunțați, semnalați-ne în continuare neregulile, vorbiți public despre asta, faceți sesizări. Nu îi putem lăsa să fure la nesfârşit”, a spus Ramona Strugariu, copreședintă a REPER.

De asemenea, Partidul REPER îi cere președintelui Klaus Iohannis să-și exercite de îndată rolul de mediator între societate și stat într-un moment delicat pentru democrația din România, în care încrederea în procesul electoral s-a prăbușit și urmează alte două rânduri de alegeri cruciale pentru viitorul țării.

Citește și: Radu Mihaiu și Clotilde Armand anunţă că au recuperat sute de voturi

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Partidul REPER / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Analiză Martens. Ce am învățat din referendumul pro-UE trecut la limită în Republica Moldova

Viitorul european al Republicii Moldova este într-o intensă dispută,...

Începe campania electorală pentru alegerile prezidențiale. 14 candidați înscriși în cursa pentru Cotroceni

Campania electorală pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale din...