REPORTER DE IAȘI Situație incredibilă: rector, profesoară și studentă în același timp la Universitatea Apollonia din Iași. Incompatibilitate greu de egalat: a prezidat comisia de licență în fața căreia și-a susținut examenul

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Gabriela Mihalache e ca o păpușă rusească: în interiorul ei stau, în același timp, un profesor și-un student. A fost rector al Universității Apollonia din Iași în perioada 2019-2025. În perioada 2020-2023, rectorul Mihalache a fost și studentă a unei secții din cadrul Universității, arată o investigație Reporter de Iași.

Întâmplător, a urmat cursurile la Medicină, o secție la care a și predat. Era, în același timp, și profesor pentru ceilalți din an, dar și colegă cu ei. Universitatea nu răspunde cum a rezolvat problema de incompatibilitate în evaluarea Gabrielei Mihalache, șefa profesorilor care trebuiau să o noteze.

Nu răspunde nici cum a evaluat problema de incompatibilitate unică din 2023, când Mihalache a fost șefa Comisiei de Licență în fața căreia și-a susținut examenul.

Studentă la Medicină

Gabriela Mihalache (fostă Călin) a fost rector al Universității Apollonia din Iași în perioada decembrie 2019 – septembrie 2025. În mijlocul acestei perioade, între 2020 și 2023, ea a urmat cursurile Programului de Balneofiziokinetoterapie și recuperare de la Facultatea de Medicină de la Apollonia.

Informația e menționată chiar de fosta rectoriță pe teza de abilitare de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, în 2025. „În anul 2023 am absolvit Facultatea de Medicină, Programul de Studii Balneofiziochinetoterapie și Recuperare din cadrul Universității Apollonia din Iași, iar în momentul de față sunt doctorand la Facultatea de Medicină și Farmacie – Universitatea Dunărea de Jos Galați”, a scris ea în lucrare.

Precizare: chiar Mihalache a scris forma cuvântului „chinetoterapie” în teza de abilitare, în condițiile în care forma corectă a cuvântului în limba română, utilizată în limbaj academic, este „kinetoterapie”.

Incompatibilitate gravă: a fost evaluată de subordonați și de colegi

În perioada în care a fost rector, profesor și student în același timp, ea a predat cursuri colegilor săi.

Adică, în 2020-2023, a fost într-o relație de subordonare cu cei care îi erau, în același timp, profesori. Concomitent, era colegă și cu cei alături de care învăța, dar le și preda colegilor ei. Era șefa ierarhică directă a decanilor și profesorilor din facultate. Aceiași profesori cărora le era șefă trebuiau s-o evalueze, să îi treacă notele în catalog, fapt care, spun surse din învățământul universitar, anulează obiectivitatea evaluării academice.

Citește investigația integrală în Reporteris.ro

Citește și: Suspiciuni privind modificarea parametrilor ECRIS în dosarul lui Călin Georgescu

(Sursa foto: Reporteris.ro)

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related