ROMÂNIA CURATĂ | A fost adoptată Legea Anti SLAPP, care apără jurnaliștii și activiștii civici de procesele abuzive

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Cu 74 de voturi ”pentru”, 3 ”contra” și 29 de abțineri, legea privind protecția împotriva cererilor vădit neîntemeiate sau a procedurilor judiciare abuzive îndreptate împotriva persoanelor implicate în acțiuni de mobilizare publică a fost adoptată luni seara de către Senatul României, în calitate de cameră decizională, informează România Curată.

Legea transpune Directiva UE 2024/1069, a Parlamentului și Consiliului European, din 11 aprilie 2024, al cărei termen de implementare în legislația națională a fost luna mai a acestui an.

Principalul obiectiv al legii este protecția jurnaliștilor (în special a celor de investigație), a activiștilor dar și a altor persoane fizice și juridice implicate în diferite cauze civice, împotriva cărora de deschid procese (numite ”litigii strategice”) al căror scop este intimidarea și descurajarea lor, din cauza cheltuielilor disproporționate ale proceselor și a duratei acestora.

În acest sens, legea prevede o procedură de soluționare rapidă a unor astfel de procese (denumite, generic, SLAPP, de la Strategic Lawsuit Against Public Participation), instituirea unor cauțiuni în sarcina reclamanților (care să acopere cheltuielile de judecată ale pârâților, dar și eventuale despăgubiri materiale și morale pentru aceștia), precum și amenzi judiciare de la 10.000 la 100.000 de lei pentru cei care deschid proceduri judiciare abuzive împotriva mobilizării publice.

Continuarea, în România Curată

Citește și: Negocieri pentru Ucraina: UE cere un loc la masă, dar nu are încă un negociator

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related