S-a deschis fabrica de filtre din Balș. Investiție germană de 8 milioane de euro | Reporter 24

Data:

spot_img

S-a deschis fabrica de filtre din Balș, județul Olt. Compania germană Hegst Filtration a investit deja 8 milioane de euro.

La eveniment au fost prezenţi cei din conducerea companiei din Germania, dar şi miniștrii Radu Oprea (Economiei) și Florin Barbu (Agriculturii), președintele CJ Olt Marius Oprescu, vicepreședinții Ionuț Ivan și Virgil Delureanu, subprefectul Cosmin Floreanu, și parlamentarii Marius Iancu, Emil Albotă și Liviu Voiculescu.

„Mă bucur că suntem cu toți astăzi aici, la inaugurarea unei investiții importante pentru orașul Balș. Acum patru ani zile, când Cătălin Rotea și-a preluat mandatul de primar al orașului Balș, și-a propus ca proiectele lui să devină realitate și și-a mai propus ca Balșul să devină un mediu propice marilor investiții. Iată că după patru ani de zile, majoritatea proiectelor lui au devenit realitate iar mediul proprice a fost creat. În urma acestor lucruri, este a doua mare investiție care duce la crearea de noi locuri de muncă la Balș.

O investiție importantă, o investiție care pe lângă locuri de muncă și o sustenabilitate a activității economice și a plus valorii în orașul Balș, mai produce un lucru, produce încredere în administrația publică locală și județeană că putem fi un partener de încredere și de dialog în realizarea marilor investiții în orașul Balş și în județul Olt. Îi felicit pe cei de la Hengst că au ales orașul Balș și județul Olt pentru această investiție. Îi asigur de sprijinul și susținerea noastră în toate acțiunile pe care le vor întreprinde, care înseamnă dezvoltarea durabilă a comunității noastre. Sunt convins că astăzi nu sărbătorim doar deschiderea acestei fabrici și sărbătorim o colaborare frumoasă care cu siguranță va aduce plus valoare comunității noastre”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele CJ Olt.

Continuarea, în Reporter24.ro

Citește și: PRESShub și Freedom House România contribuie la dezvoltarea Inteligenței Artificiale

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Reporter24.ro)

spot_imgspot_img
Reporter 24
Reporter 24http://reporter24.info
Înfiinţat în 2019, prin intermediul unui proiect cu fonduri europene în valoare de peste 36.000 de euro, site-ul Reporter24.info a devenit unul dintre cele mai importante din Oltenia. Reporter 24 îşi propune să rămână o sursă de informare reală pentru regiune, cu ştiri verificate, reportaje colorate şi interviuri quality din judeţele Dolj, Olt, Gorj, Vâlcea, dar şi Mehedinţi, Teleorman şi Argeş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Elevii botoșăneni, campioni la competiția națională de dezbateri ,,Griffon Debates” | Monitorul de Botoșani

Elevii botoșăneni, campioni la competiția națională de dezbateri ,,Griffon...

Cum arată viața unui imigrant în România | Bihoreanul

Cum arată viața unui imigrant în România. Tot mai...

Dependența virtuală la copii. Sfatul psihologului | Ziarul de Iași

Dependența virtuală la copii. Sfatul psihologului. De la vârste...