Un nou magazin dm s-a deschis miercuri, 30 septembrie 2026, în OK Shopping Center Bistrița, într-un spațiu cu o suprafață de vânzare de 520 de metri pătrați. Potrivit lui Marius Negrea, administratorul societății Consult Imobil, proprietara centrului comercial, acesta este cel mai mare magazin al rețelei din județul Bistrița-Năsăud, informează publicația Săptămâna Online.
De asemenea, Marius Negrea a anunțat că mall-ul OK Shopping Center se va extinde și va ajunge la peste 45.000 mp, fiind cel mai mare complex comercial din județ. Totodată, la momentul actual, spațiile comerciale sunt ocupate în proporție de peste 80%, urmând să ajungă la 90% la finalul anului.
Deschiderea este însoțită de promoții, iar pentru centrul comercial sunt anunțate și alte investiții, între care o parcare cu 250 de locuri.
Aproximativ 60 de zile de la semnarea contractului până la deschidere
Marius Negrea a declarat că noul magazin a fost deschis în aproximativ două luni de la semnarea contractului. Potrivit acestuia, spațiul are un concept de amenajare adaptat unui centru comercial de tip mall, cu o intrare largă și acces facil pentru clienți.
„Este unul dintre cele mai mari magazine care s-au deschis în România, cel mai mare din județ. S-a deschis într-un timp record, aproximativ 60 de zile de la semnarea contractului”, a declarat administratorul Consult Imobil.
Negrea susține că oferta include și produse de machiaj ale unor mărci profesionale care nu se regăsesc în celelalte magazine dm din Bistrița.
Citește mai multe în Saptamana.online
Citește și: Un site centralizează datele despre cele 1.904 companii de stat din România



