Senatul a adoptat dublarea amenzilor pentru încălcarea normelor de convieţuire socială şi liniştii publice

Data:

Senatul a adoptat, marţi, în plen, o propunere legislativă prin care se dublează cuantumul amenzilor aplicate în cazul săvârşirii faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, ordinii şi liniştii publice, transmite Agerpres.

Potrivit propunerii legislative iniţiate de senatorul neafiliat Cosmin Poteraş, constituie infracţiune organizarea de petreceri şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură să tulbure liniştea locuitorilor nu numai în mediul urban cum prevede legea în vigoare ci şi în mediul rural.

Legea 61/1991, în vigoare, stipulează că „organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban”, constituie contravenţie, iar propunerea legislativă elimină sintagma „în mediul urban”.

Citește și: Simona Halep a fost iertată de TAS și a primit doar 9 luni suspendare, în loc de 4 ani! Poate juca imediat în competiții oficiale

Tulburarea liniştii publice a devenit una dintre problemele care afectează viaţa oamenilor din ce în ce mai des

O altă modificare prevăzută în proiectul de act normativ prevede că faptele de tulburare a liniştii locuitorilor/locatarilor se sancţionează şi dacă acestea se repetă într-un interval de 72 de ore, faţă de 24 de ore cât este stipulat în forma actuală a legii.

Potrivit expunerii de motive a propunerii legislative „tulburarea liniştii publice a devenit una dintre problemele care afectează viaţa oamenilor din ce în ce mai des”.

Continuarea în G4Media.ro!

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursă foto: Senatul României / Facebook)

spot_imgspot_img
G4Media.ro
G4Media.ro
Group4 Media Freedom & Democracy este o organizatie non-profit cu sediul in Bucuresti. Scopul Asociatiei este imbunatatirea si modernizarea sistemului democratic in Romania. Asociatia este fondata de jurnalisti cu o experienta de peste 20 de ani in mass media, specializati in politica externa si interna, economie si justitie precum si in presa de investigatie. Asociatia este deschisa catre toti cei care rezoneaza cu obiectivele si valorile organizatiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală de 1 Mai cu lideri de sindicat | Club Feroviar

Firea și Ciolacu au mers în vizită electorală, de...

Autobuzele din Cluj-Napoca, dotate cu suporți pentru biciclete

Clujenii pot utiliza, începând de miercuri, suporții de biciclete...

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost...

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului. Drumul va fi deschis mai repede în acest an | VIDEO

A început deszăpezirea Transfăgărăşanului, drum care este posibil să...