Sindicatele din penitenciare: „Elena Udrea se transformă din infractoare dovedită în instanță morală pentru deținuți”

Data:

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a transmis miercuri că „influența și presiunea” pe care Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării, le exercită pe lângă instituțiile statului „minimalizează scopul executării pedepselor”.

Într-un comunicat transmis miercuri, FSANP semnalează că Elena Udrea se transformă ”din infractoare dovedită în instanță morală pentru deținuți”.

Reacția sindicaliștilor din penitenciare vine după ce Elena Udrea a scris pe Facebook că „legea actuală nu face nici o diferență între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii și o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu, eventual cu un copil mic sau mai mulți”.

„Opinia publică ar trebui să știe că bazele actualei legi a executării pedepselor, aprig criticată de Elena Udrea din calitatea de infractoare dovedită, au fost puse în mandatul guvernării Boc din care a făcut parte, însă la acea vreme, fostul ministru era interesat să taie salariile bugetarilor cu 25%, măsură care a afectat inclusiv polițiștii de penitenciare îngrijorați de soarta propriilor copii, în contextul creșterii inflației și ratelor la bănci”, potrivit FSANP.

Opinia publică ar trebui să știe că bazele actualei legi a executării pedepselor

„Influența și presiunea constantă ale Elenei UDREA pe lângă instituțiile fundamentale ale statului minimalizează scopul executării pedepselor.

Elena Udrea se transformă din infractoare dovedită în instanță morală pentru deținuți.

Din închisoare, Elena UDREA continuă să-și folosească influența și presiunile pe lângă instituțiile fundamentale ale statului român pentru a modifica legea de executare a pedepselor în favoarea deținuților, existând riscul ca închisoarea să nu-și mai atingă scopul de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni, cu consecințe dezastruoase asupra siguranței cetățenilor”, arată FSANP în comunicatul de presă.

Opinia publică ar trebui să știe că bazele actualei legi a executării pedepselor, aprig criticată de Elena Udrea din calitatea de infractoare dovedită, afirmă sindicaliștii, au fost puse în mandatul guvernării Boc din care a făcut parte, însă la acea vreme, fostul ministru era interesat să taie salariile bugetarilor cu 25%, măsură care a afectat inclusiv polițiștii de penitenciare îngrijorați de soarta propriilor copii, în contextul creșterii inflației și ratelor la bănci.

Citește și: Turul doi pentru CSM. Judecătoarea Grațiela Milu a câștigat în fața lui Adrian Glugă un loc în viitorul CSM

Elena Udrea a ales să facă un copil

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor afirmă că Elena Udrea a lansat în spațiul public o informație potrivit căreia „legea actuală nu face nici o diferență între un bărbat condamnat pentru omor cu premeditare, care nu are nici copii și o mamă condamnată pentru furt din magazine ori abuz în serviciu”.

„Este adevărat că legea nu face nicio diferențiere între deținuți, nici nu ar fi constituțional, legal și nici moral. Este cinic, însă nu și surprinzător, ca persoana privată de libertate să-și mascheze intenția de a scăpa de pușcărie în spatele luptei pentru păstrarea și consolidarea relațiilor cu familia și pentru nevoia de a sprijini dezvoltarea psiho-emoțională a propriului copil.

Dacă era atât de interesată de soarta propriului copil, Elena UDREA ar fi trebuit să anticipeze consecințele faptului că infracțiunile săvârșite de aceasta îi prevesteau statutul de persoană privată de libertate, mai ales după trimiterea în fața instanței de judecată, iar acest statut i-ar pune în dificultate relația cu un eventual copil. În ciuda acestui fapt, Elena Udrea a ales să facă un copil. În acest context, cine este vinovatul pentru apariția unor sincope în dezvoltarea psiho-emoțională a fiicei acesteia? Statul român sau propriile decizii?

În concluzie, Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) va reacționa ori de câte ori un deținut afectează direct sau indirect imaginea polițiștilor de penitenciare și încearcă, prin influență și presiuni, să modifice legile din România, astfel încât să îngreuneze buna funcționare a poliției penitenciare și exercitarea atribuțiilor profesionale ale angajaților din sistemul penitenciar, arată federația, în comunicat.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, susține Asociaţia Forumul Judecătorilor din România

Sistemul judiciar a cunoscut un regres inacceptabil, arată Asociaţia...