Elevii timișoreni au realizat o lucrare de artă de mari dimensiuni | Banatul Azi

Data:

spot_img

Elevii timișoreni au realizat o lucrare de artă de mari dimensiuni. Lucrarea a fost expusă pe unul din pereții Liceului de Artă „Ion Vidu” din Timișoara și se poate vizita zilnic.

Elevii din cadrul a trei licee timișorene invită locuitorii și vizitatorii orașului să descopere și să le vizioneze opera de artă pe care au creat-o în urma proiectului Spații Interdimensionale, desfășurat de Asociația Artdendum cu sprijinul Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara.

O lucrare de artă de mari dimensiuni, care măsoară aproximativ 20 de metri pătrați, a devenit parte integrantă din circuitul cultural al orașului de pe Bega, moștenire a programului cultural Timișoara – Capitală Europeană a Culturii 2023.

Citește și: Premiile Europene pentru Patrimoniu, acordate restaurării Bisericii Evanghelice Săsești din Alma Vii și Bisericii Sfântul Mihail din Cluj-Napoca (FOTO | VIDEO)

Opera de artă poartă numele proiectului

Opera de artă care poartă numele proiectului la care au participat elevi de la Liceul de Arte Plastice din Timișoara, Colegiul Național Bănățean și de la Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara, „Spații interdimensionale”, a fost montată și se găsește pe unul din pereții interiori ai celei din urmă instituții de învățământ amintite.

Este vorba de o lucrare / instalație realizată în ceramică de către elevii ghidați de designerul Mihai Caraghiaur și de artistul vizual Cristian Horațiu Pavelescu (manager de proiect și profesor).

Au sprijinit implementarea proiectului prof.arh.Monica Daniela Sabău, prof.arh.Camelia Hirjea, prof.AnaMaria Petrov, prof.Adina Cărăbaș, prof.Darius Seroni, în calitate de coordonatori.

Citește și: Ana Blandiana, distinsă cu Premiul Prinţesa de Asturia pentru Literatură: Consider că e o mare victorie pentru poezie și pentru România

Elevii au lucrat câteva luni

Parteneri în proiect, alături de cele trei licee și Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara au fost: Tempini România, MST Solition, Plan Zero, DUCODAN, Promograma, Propagarta.

Lucrarea expusă pe unul din pereții Liceul de Artă „Ion Vidu” din Timișoara poate fi vizitată zilnic, în intervalul orar 8:00 – 18:00, inclusiv pe perioada vacanței de vară.

Proiectul SPAȚII INTERDIMENSIONALE a debutat în data de 15 martie 2024 cu ateliere de arhitectură în cadrul Liceului de Arte Plastice din Timișoara.

Continuarea în Banatul Azi


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: banatulazi.ro)

spot_imgspot_img
Banatul Azi
Banatul Azihttps://www.banatulazi.ro/
Banatul azi este o publicație regională, cu un conținut generalist, care combină jurnalismul clasic cu editoriale, reportaje, interviuri, cu cel de tip new-media, care pune un puternic accent pe partea video.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related