Tag: Alba
Alba, ținta pasionaților sporturilor de iarnă. Județul are aproximativ 20 de kilometri de pârtii de schi
Potrivit Alba24, Alba este unul dintre județele preferate de către turiștii pasionați de sporturile de iarnă. Județul are un total de aproximativ 20 de kilometri de pârtii de schi.
„Vânători de donații” din Alba, săltați de Poliție. Cereau bani pe Facebook în numele unor persoane bolnave
La data de 22 iulie 2021, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, efectuează două percheziţii domiciliare, în judeţul Alba, într-un dosar penal în care un bărbat și două femei sunt bănuiți de fals informatic și înșelăciune.
Cum s-a reinventat zona Turda – Campia Turzii cu ajutorul fondurilor europene
Zona Turda - Câmpia Turzii s-a reinventat cu ajutorul fondurilor europene. În acest exerciţiu financiar, cele două oraşe din judeţul Cluj au atras sau...
ZM Constanța, exemplu de implementare a coeziunii teritoriale pentru toate celelalte zece zone similare din țară
Gândite, la începutul anilor 2000, ca factori de dezvoltare unitară a marilor aglomerări urbane din România, zonele metropolitane ale țării par acum, la aproape...
Banii europeni aduc românii acasă: „Smart-UP Diaspora”, un proiect de succes
Românii din diaspora beneficiază de fonduri europene nerambursabile pentru a se întoarce acasă și a-și deschide o afacere în România. Ei pot deveni antreprenori...
Popular
Mii de pelerini la Mănăstirea Prislop, la comemorarea a 34 de ani de la moartea părintelui Arsenie Boca
Mii de pelerini la Mănăstirea Prislop, unde marți au...
Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania
Cătălin Cherecheș a fost prins în Germania. Primarul din...
Parlamentarii rămân cu pensii speciale, dacă au un mandat complet. Decizie a CCR
Parlamentarii rămân cu pensii speciale, dacă au un mandat...
Aktual24: Interlopul ajuns în a treia funcție în stat trebuie schimbat de urgență
Interlopul ajuns în a treia funcție în stat trebuie...