Timişoara va adera la Organizația Europa Nostra, cea mai reprezentativă reţea europeană de patrimoniu

Data:

Timişoara va adera la Organizația Europa Nostra, pentru conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural local care, ca marcă identitară semnificativă, reconectează generaţiile.

În referatul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre propus de primarul Dominic Fritz votului aleşilor locali, se arată că Timişoara este un oraş cu peste 300.000 de locuitori, cu o bogată istorie şi cultură care datează din epoca romană, un loc care a făcut parte din Imperiile Otoman şi Austro-Ungar şi care reflectă toate acestea în moştenirea sa.

„Timişoara este rezultatul amestecului diferitelor grupuri etnice, limbi şi religii. În oraş locuiesc de secole întregi peste 30 de culturi diferite: români, germani, maghiari, sârbi, croaţi, italieni, spanioli şi bulgari şi catolici, protestanţi, luterani, reformaţi şi musulmani pe lângă ortodocşi. (…). Caracterul său deschis, multicultural şi tolerant, îi conferă avantaje importante în competiţia internaţională. Municipiul Timişoara deţine un bogat patrimoniu arhitectural. Conservarea acestei moşteniri culturale constituie o datorie în faţa generaţiilor viitoare, atât pentru autorităţi cât şi pentru proprietari. Deşi Timişoara are o istorie de circa opt secole, structura urbană actuală se datorează procesului de construire din ultimii 300 de ani. Construcţiile istorice formează ansambluri cu o identitate arhitecturală proprie, fiind realizate într-o varietate impresionantă de stiluri: de la perioada barocă până la cea interbelică”, detaliază proiectul de hotărâre, potrivit Agerpres.

Citește și: Fostul președinte al CSM a câștigat, într-un singur termen, dreptul de a conduce după ce i-a fost suspendat permisul

Acoperind peste 40 de ţări, Europa Nostra este recunoscută drept cea mai mare şi cea mai reprezentativă reţea de patrimoniu din Europa, menţinând relaţii strânse cu Uniunea Europeană, Consiliul Europei, UNESCO şi cu alte organisme internaţionale.

Aderarea Municipiului Timişoara la această organizaţie culturală de renume internaţional reprezintă o oportunitate unică de promovare sustenabilă la nivel internaţional a patrimoniului istoric local şi a eforturilor municipalităţii de conservare a acestuia, chiar în vederea atragerii unor posibile finanţări viitoare.

Municipiul Timişoara va putea beneficia de schimburi transfrontaliere de idei, experienţe şi informaţii coordonate de către sediile organizaţiei situate la Haga, respectiv la Bruxelles. Totodată, municipiul Timişoara va putea oferi un sprijin proactiv activităţilor de advocacy pentru patrimoniu, desfăşurate la Bruxelles şi Strasbourg, campaniilor destinate salvării patrimoniului European aflat în pericol.

Citește și: O minciună despre cerealele din Ucraina demontată: din 3 milioane de tone care au intrat în România, doar 4 probe au avut probleme

Aderarea municipiului Timişoara la Organizaţia Europa Nostra face posibilă colaborarea celor două părţi în ceea ce priveşte promovarea celor mai bune practici în domeniul patrimoniului pe întregul continent, cu multiplele sale beneficii pentru economie, societate, cultură şi mediu, faţă de factorii de decizie de la toate nivelurile de guvernare.

Cotizaţia anuală a municipalităţii timişorene la această organizaţie va fi de 300 de euro.

Primarul Dominic Fritz va fi mandatat să reprezinte Municipiul Timişoara, în calitate de membru al Organizaţiei Europa Nostra, în relaţie cu potenţialii beneficiari şi cu partenerii organizaţiei.

Citește și: Încremenirea educației în proiect

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Timișoara / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Tânără reținută după ce a furat banii părinților și i-a înlocuit cu bancnote false

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești –...

Guvernul dă pensiile înainte de Paști. Care e capcana pentru lun viitoare | Săptămâna Online

Guvernul dă pensiile înainte de Paști, a decis Executivul...

Trafic restricționat pe Autostrada A2 București – Constanța. Restricții și pe A1 Deva – Nădlac

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că...

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată: Sunt nevinovată, dar nu mai candidez

Viceprimarul USR al Braşovului trimis în judecată. Flavia Boghiu...