Toni Greblă a fost revocat din funcția de președinte al AEP de Parlament

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului a votat, vineri, pentru revocarea din funcție a președintelui Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă.

Decizia de revocare a președintelui Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a fost luată, vineri, de plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului. 267 de parlamentari au votat „pentru”, 56 „împotrivă” și 71 s-au abținut. În urma acestei decizii, atribuțiile de șef al AEP vor fi preluate de vicepreședintele instituției, Zsobor Vajda, până la numirea unui nou președinte.

Revocarea lui Toni Greblă vine după o serie de controverse legate de activitatea sa la conducerea AEP. Printre motivele invocate se numără stabilirea unei indemnizații care nu respecta legea, mutarea sediului Biroului Electoral Central, care a avut impact asupra bugetului AEP, dar și declarațiile și acțiunile recente ale lui Greblă, care au fost considerate incompatibile cu funcția pe care o ocupa.

De asemenea, comisiile juridice ale Camerei Deputaților și Senatului au dat un raport favorabil privind revocarea, iar solicitarea a fost înaintată Parlamentului sub semnătura președintelui Camerei Deputaților.

Citește și: Ministrul Justiției, despre cazurile Georgescu și Tate: Solicit organelor judiciare să efectueze orice investigație menită a conduce la aflarea adevărului

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related