Tribunalul București a suspendat de la aplicare toate hotărârile luate de Congresul Național al PNL din 21 iunie, precum și hotărârile Biroului Permanent luate după Congres, informează G4Media.
Este vorba despre 17 documente, inclusiv pe cele prin care era adoptat noul statut și era aleasă noua conducere a PNL. Hotărârile Biroului Permanent se refereau la revocarea din funcție a 13 președinți de organizații județene.
Potrivit sursei citate, instanța a acceptat integral toate cererile puciștilor din PNL și nu a acceptat niciunul dintre argumentele Partidului Național Liberal.
„Suspendă provizoriu executarea şi efectele următoarelor hotărâri, până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. 26120/3/2026, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a V-a Civilă: 1. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal nr. 01/2026 din data de 21.06.2026; 2. Hotărârea Congresului Extraordinar al Partidului Naţional Liberal nr. 02/2026 din data de 21.06.2026; 3. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat alegerea organelor de conducere ale Partidului Naţional Liberal, adoptată ca urmare a aprobării moţiunii „Modernizare cu rădăcini” , potrivit procesului-verbal al desfășurării lucrărilor Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026; 4. Hotărârea Congresului Extraordinar al PNL din data de 21.06.2026 prin care s-a aprobat ratificarea modificării Statutului Partidului Naţional Liberal aprobat prin Hotărârea Consiliului Național Extraordinar nr. 02/2026 din data de 19.06.2026, precum și a actelor subsecvente”, se arată în decizia Tribunalului București.
Hotărârea instanței nu este definitivă, dar este executorie.
Acțiunea a fost deschisă în instanță de 18 liberali care îl contestă pe Ilie Bolojan: Hubert Thuma, Adrian Veștea, Lucian Bode, Sorin Cîmpeanu, Alina Gorghiu, Nicoleta Pauliuc, Monica Anisiei, Andrei Baciu, Ionuț Stroe, Mihail Veștea, Ioan Bogdan, Ion Iordache, Ciprian Pandea, George Scarlat, Dragoș Soare, Răzvan Prișcă, Sebastian Rusu și Aneta Matei.
(FOTO: Inquam Photos / George Călin)



