Trofeul Campionatului Național de Robotică a ajuns la Focșani – câștigătorii vor merge în America, la Cupa Mondială

Data:

Trofeul Campionatului Național de Robotică a ajuns la Focșani – câștigătorii vor merge în America, la Cupa Mondial. Imaginație, talent, ambiție și multă muncă, încununate cu succes. Echipa AI Citizens de la Colegiul Național ”Al. I. Cuza” din Focșani a câștigat finala campionatului național de robotică –  FIRST Tech Challenge – ce s-a desfășurat astăzi, la Iași.

Trofeul național le-a adus membrilor echipei de robotică de la Colegiul Cuza și calificarea la competiția mondială, ce va avea loc în Statele Unite ale Americii. Așadar, în scurt timp, echipa de robotică a colegiului focșănean, coordonată de profesorul Tiberiu Oprea, trebuie să se pregătească de călătoria în America și de reprezentarea României la această competiție. Alături de Colegiul Cuza, la competiția mondială din SUA s-au mai calificat 3 echipe de robotică din țară, titrează Vrancea24.

Robotica are deja un istoric în rândul liceenilor din România, totul începând în 2016 când fenomenul FIRST a prins amploare la noi în țară. Campionatul este organizat de Asociația Nație prin Educație, și BRD Groupe Société Générale, partenerul fondator, care este un facilitator al proiectelor de educație non-formală din zona de STEM (Science, technology, engineering, and mathematics – „Științe, tehnologie, inginerie și matematică). Pâna la ediția de anul acesta, programul a contribuit la educarea a peste 13.000 de elevi și peste 2.000 de profesori în educația STEM și antreprenoriat în robotică.

Citește și Nicuşor Dan anunţă deschiderea unui nou şantier pentru modernizarea sistemului de termoficare

Fiecare ediție are o tematică. Dacă anul trecut campionatul s-a desfășurat sub sloganul Energize, liceenii fiind încurajați să inoveze și să devină promotorii unor energii ale viitorului, sezonul acesta tema se referă la cum pot impacta domeniile STEM arta și creativitatea și cum pot fi încurajați tinerii să proiecteze o lume a posibilităților fără limite, sub umbrela FIRST In Show. Pentru toți cei care participă la competiție nu este vorba doar despre robotică. Echipele de elevi iau parte la o experiență de învățare prin colaborare, care presupune meciuri, dar și demonstrații cu roboți după luni dedicate etapelor de construcție, proiectare, testare, echipe care formează alianțe, spectacole ale galeriilor, mentorat, pitching și marketing, premii diverse precum cel mai bun design sau cea mai fair-play echipă. Una dintre valorile promovate de către FIRST Tech Challenge este „gracious profesionalism”, prin care se încurajează munca de calitate, dar prin colaborarea cu ceilalți, oferind respect fiecărui om în parte și întregii comunități.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vrancea 24
Vrancea 24https://www.vrancea24.ro/
Publicația a reușit să se impună în conștiința publică datorită promptitudinii și calității informațiilor, precum și a jurnaliștilor care activează în cadrul publicației (cu experiență de peste 20 de ani în acest domeniu). Publicația Vrancea24.ro este urmărită nu numai în Vrancea ci și în județele limitrofe, în București și în străinătate, mai ales în țările unde trăiesc mulți vrânceni plecați la muncă (ex: Italia, Marea Britanie, Spania, Germania, Franța etc).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Universitatea Babeş-Bolyai, parteneriat cu o universitate din Marea Britanie pentru programe de studii comune

În perioada 17-19 aprilie 2024, Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) a...

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește la Iași | Ziarul de Iași

Cel mai reprezentativ consorțiu universitar din România se întâlnește...

Cum a ajuns o româncă investitor la JetBlue Ventures din San Francisco

Cum a ajuns o româncă investitor la JetBlue Ventures...