Tudorel Toader pierde o dispută cu presa. Victoria Deutsche Welle

Data:

spot_img

Tudorel Toader pierde o dispută cu presa. Rectorul Universităţii „Al.I. Cuza” și fost ministru al justiţiei deschisese acţiuni în justiţie pentru a remedia „atingerile aduse imaginii, onoarei, demnităţii şi reputaţiei sale”.

Tudorel Toader se simţise jignit de articole publicate de posturile de radio „Deutsche Welle” şi „Europa Liberă”, ca şi de un jurnalist botoşănean.

Magistraţii Tribunalului ieşean au apreciat că cel puţin „Deutsche Welle” nu a încălcat nicio lege.

În acţiunea îndreptată împotriva „Deutsche Welle”, Tudorel Toader a cerut „constatarea încălcării onoarei, demnităţii, reputaţiei şi vieţii private, cu semnificative prejudicii de imagine, prin săvârşirea unei fapte juridice ilicite constând în publicarea articolului de presă cu titlul «Închisorile din România: gândaci, ploşniţe şi tentative de suicid»“.

Citește și: Șase luni de la cazul care a șocat întreaga țara: moartea tinerei Alexandra Ivanov în Maternitatea din Botoșani

Tudorel Toader pierde o dispută cu presa

Publicat pe 7 iulie 2022, articolul făcea un bilanţ al aplicării legii recursului compensatoriu. Din cei 16.200 de deţinuţi eliberaţi în baza acestei legi, 1.834 fuseseră condamnaţi pentru omor, iar 762 pentru viol. În decurs de doi ani de aplicare a legii, aproximativ 1.000 de deţinuţi eliberaţi recidivaseră.

„Au fost înregistrate, pe lângă alte infracţiuni, crime, violuri, molestarea sexuală a copiilor”, se menţiona în articol. Textul făcea o prezentare a condiţiilor din penitenciarele româneşti şi a funcţionării sistemului judiciar în comparaţie cu situaţia din restul Europei.

Numele lui Tudorel Toader era menţionat o singură dată, în expresia „lege promovată de fostul ministru al Justiţiei Tudorel Toader în guvernarea PSD”.

„Sunt ţinta unei campanii sistematice de denigrare”

În acţiunea sa, Tudorel Toader a afirmat că fusese ţinta unei campanii sistematice de denigrare, textul incriminat fiind doar unul dintre peste 85 de articole similare publicate de Deutsche Welle.

Drept compensaţie, Tudorel Toader a cerut obligarea postului de radio la plata unor despăgubiri în valoare de 2 milioane lei, la retragerea articolului de pe pagina de internet şi la publicarea hotărârii judecătoreşti de condamnare în trei cotidiane cu acoperire naţională.

Principalul argument adus de Toader a fost că legea recursului compensatoriu fusese iniţiată în noiembrie 2016, când prim-ministru era Dacian Cioloş, iar ministru al Justiţiei, Raluca Alexandra Prună.

Citește și: De ce este electoratul lui Trump izolaționist. „Americanii nu sunt interesați de mersul global al lucrurilor”

În aprilie 2017, ministerul Justiţiei, condus acum de Tudorel Toader şi-a exprimat dezacordul faţă de forma legii care ajunsese la Senat, iar în iunie, ministerul a susţinut sesizarea de neconstituţionalitate a legii.

De cealaltă parte, reprezentanţii Deutsche Welle au invocat jurisprudenţa europeană în privinţa presei, arătând că nu se poate pune problema unei răspunderi delictuale dacă jurnalistul este de bună-credinţă şi există o minimă bază factuală pe care se bazează articolul.

Or, atunci când legea fusese atacată la Curtea Constituţională, Toader nu comunicase acesteia nici măcar un punct de vedere al ministerului, în care să-şi prezinte dezacordul.

În alte situaţii, ministrul pledase personal la CCR în apărarea unor excepţii de neconstituţionalitate. De data aceasta, nu o făcuse. De altfel, articolul contestat de Toader vorbea despre consecinţele legii, nu despre consecinţele faptelor personale ale ministrului.

Articolul integral, în Ziarul de Iași


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum au votat alegătorii în județul lui Ilie Bolojan | Bihoreanul

Candidații Partidului Național Liberal au fost primii în preferințele...

Rezultate finale alegeri parlamentare în Iași. PSD, pe primul loc. USR, în fața PNL la Senat | Ziarul de Iași

„Ziarul de Iași” prezintă date oficiale privind numărarea voturilor...