Un profesor celebru din Miercurea Ciuc, acuzat de abuz sexual și emoțional asupra unor tinere

Data:

Un profesor celebru din Miercurea Ciuc, acuzat de abuz sexual și emoțional. Le-a captivat cu deschiderea și cultura lui, le-a câștigat încrederea, apoi a abuzat sexual de mai multe dintre ele. Netulburat, timp de aproape douăzeci de ani, scrie Atlatszo Erdely.

„Dar astfel de lucruri s-au întâmplat și la mine la școală!” Aproape toți cei cărora le-am vorbit despre tema articolului la care lucrez, au avut reacția asta.

Adesea, mediul este îngăduitor în privința relației profesor-elev, fiindcă cei care observă derapajele fie nu știu cum să se raporteze la situație, fie indiferenți, spunând că astfel de lucruri se întâmplă de când lumea.

Doar că relația profesor-elev este de la bun început una asimetrică. Dacă insituția e slabă și conducerea acesteia exercită un control lax asupra unor astfel de situații, acest lucru oferă posbilitatea unor abuzuri grave.

În următorul articol, voi prezenta cât de extinsă trebuie să fie această neglijență la nivel sistemic pentru ca abuzurile să continue timp de ani sau decenii la rând și cu ce consecințe pe termen lung se confruntă cei care au fost victime ale acestor abuzuri.

Citește și: Cum puteau fi evitate greșelile făcute de SUA și Federația Rusă în relația reciprocă după terminarea Războiului Rece. Interviu cu Svetlana Savranskaya, expertă în relațiile SUA-Rusia

Un profesor celebru din Miercurea Ciuc, acuzat de mai multe minor

Este o greșeală comună să se creadă că ademenirea minorilor, grooming-ul poate avea loc doar într-un mediu segregat. Locația următoarei întâmplări este Miercurea Ciuc, mai exact una dintre școlile de elită din Transilvania, Colegiul Márton Áron.

În oraș, multă lume știe că Zsolt Orbán, unul dintre profesorii renumiți ai școlii, care a fost și consilier local timp de aproape douăzeci de ani, a comis abuzuri sexuale împotriva unor eleve. Există unii la care au ajuns doar zvonurile, alții cunosc concret câte un caz. Articolul nostru relatează detaliile unui secret bine știut.

În urma rezultatelor investigației, am ajuns să cred că, dacă în 2003 conducerea școlii și a inspectoratului școlar ar fi anunțat autoritățile, profesorul ar fi putut fi oprit încă de acum douăzeci de ani.

Însă această datorie – cel puțin morală – a fost neglijată de toată lumea, mușamalizând astfel o posibilă infracțiune, care era pedepsită cu închisoarea de către dreptul penal în vigoare atunci (art. 202).

Fata de 12 ani a fost lăsată de izbeliște de toată lumea și expusă unei suferințe îndelungate. Toată lumea: părinții, directorii, psihiatrul de renume, profesorii, inspectorul școlar general.

Responsabilii resping până în ziua de azi acuzațiile. Zsolt Orbán susține că nu a făcut nimic care să contravină legii. Profesorul a părăsit școala în august anul trecut, iar la mijlocul lui noiembrie a demisionat din funcția de consilier local.

În articolul din Átlátszó Erdély, nouă femei depun mărturie despre abuzurile pe care le-au suferit. Își fac publice poveștile cu condiția păstrării anonimatului, motiv pentru care fiecare dintre ele figurează în articol sub pseudonim.

Continuarea, în Atlatszo Erdely


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Ilustrație: Ágnes Szucher)

spot_imgspot_img
Átlátszó Erdély
Átlátszó Erdélyhttps://atlatszo.ro/
Átlátszó Erdély (Transilvania Transparentă) este un site de investigaţii publicat de către Asociaţia “Atlatszo Erdely Egyesulet” cu sediul în Cluj-Napoca. Credem într-o societate transparentă, democratică şi responsabilă, iar pentru asta e nevoie de media independentă şi critică faţă de cei la putere. Principalele noastre subiecte sunt: - interesele de afaceri şi îmbogăţirea aleşilor noştri; - monitorizarea cheltuirii fondurilor publice destinate comunităţii maghiare; - marile investiţii periculoase pentru mediul înconjurător; - fenomene sociale de interes pentru comunitatea maghiară din Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Nou parc industrial în Bihor: Parcul de Specializare Inteligentă Ștei | Bihoreanul

Nou parc industrial în Bihor. Președintele Consiliului Județean Bihor,...

Au înflorit narcisele și gențienele în Munții Rodnei | Săptămâna Online

Au înflorit narcisele și gențienele pe Masivul Saca, din...