USR acuză PSD că a blocat reforma Inspecției Judiciare. Proiectul prevedea selecția transparentă a conducerii

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

USR acuză PSD că a blocat reforma Inspecției Judiciare, după ce senatorii social-democrați au votat împotriva unei inițiative legislative care urmărea modificarea Legii nr. 305/2022 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Formațiunea susține că respingerea proiectului menține posibilitatea unor influențe politice asupra instituției și reduce garanțiile de independență ale inspectorilor judiciari.

„Votul senatorilor PSD împotriva inițiativei legislative USR privind modificarea Legii nr. 305/2022 este expresia clară a dorinței de a face ca justiția să funcționeze discriminatoriu, de a reduce la tăcere magistrații ce nu ascultă de «sună Lia»”, a transmis USR, miercuri, într-un comunicat de presă.

Reprezentanții partidului au cerut senatorilor care au votat împotriva proiectului să își asume public responsabilitatea pentru decizia luată, susținând că aceasta golește de conținut principiul independenței justiției.

Potrivit USR, Senatul, în calitate de cameră decizională, a blocat o inițiativă care propunea schimbări importante în modul de organizare și funcționare a Inspecției Judiciare.

Selecție transparentă a conducerii Inspecției Judiciare

Printre modificările propuse se număra depolitizarea și profesionalizarea procedurii de selecție a conducerii Inspecției Judiciare, prin înființarea unei comisii tehnice independente care să evalueze candidații.

Proiectul prevedea și audierea publică a acestora în comisiile juridice reunite ale Parlamentului, precum și desemnarea inspectorului-șef și a inspectorului-șef adjunct de către Plenul CSM, cu o majoritate calificată de două treimi.

O altă prevedere urmărea limitarea posibilității inspectorului-șef de a interveni în activitatea și soluțiile profesionale ale inspectorilor judiciari, în scopul protejării independenței acestora.

Inițiativa mai includea obligații suplimentare de transparență instituțională și introducerea unui raport anual detaliat, prin care activitatea Inspecției Judiciare să poată fi evaluată public.

USR susține că atribuțiile Inspecției Judiciare sunt prea importante pentru ca numirea conducerii și activitatea instituției să fie tratate exclusiv ca probleme administrative. „O instituție cu asemenea puteri trebuie să aibă reguli clare, proceduri verificabile și garanții reale împotriva oricărei forme de influență nejustificată”, a transmis formațiunea.

Un pachet de 12 proiecte pentru reforma Justiției

Inițiativa privind Inspecția Judiciară face parte dintr-un pachet de 12 proiecte legislative depuse de USR, despre care partidul afirmă că urmăresc „dezoligarhizarea Justiției” și întărirea luptei împotriva corupției.

Potrivit formațiunii, proiectele vizează creșterea transparenței, responsabilității și meritocrației în sistemul judiciar.

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related