Vedete, oficialităţi şi politicieni, prezenţi la premiera de gală a filmului Libertate. Filmul regizat de Tudor Giurgiu intră în cinematografele din toată ţara

Data:

Vedete, oficialităţi şi politicieni, prezenţi la premiera de gală a filmului Libertate. Luni, în prezenţa a peste 2.000 de invitaţi şi spectatori, filmul românesc Libertate a avut premiera de gală la Sala Palatului din Bucureşti. Actorii din distribuţie, regizorul Tudor Giurgiu, dar şi numeroase vedete, oficialităţi şi politicieni au urmărit pe marele ecran povestea inspirată din fapte reale, întâmplate la Sibiu în decembrie 1989.

La Sala Palatului a fost recreată o atmosferă similară cu cea din film – zeci de soldaţi au patrulat printre invitaţi, a fost distribuită o publicaţie specială despre revoluţia de la Sibiu şi despre culisele producţiei, oaspeţii au fotografiat una dintre maşinile din film şi au urmărit, într-o instalaţie video, casetele care au stat la baza unor scene din peliculă.

Filmul Libertate intră în cinematografele din toată ţara începând de vineri, 6 octombrie.

YouTube video

„Revoluţia din 1989 e, probabil, cel mai mare eveniment neconsumat pe deplin în societatea noastră din ultimul secol, printre altele şi pentru că urmările ei n-au satisfăcut cu nimic aşteptările. De aceea, cu Libertate îmi doresc sa redau cu acurateţe haosul si confuzia totală din rândul oamenilor simpli. Pentru că adevărul a fost ascuns cu bună ştiinţă şi muşamalizarea a fost cultivată la rang de artă. Sper ca filmul să fie văzut în cinematografe de cât mai mulţi tineri născuţi după 1989, cred că vor fi surprinşi – şi de acţiune şi de faptul că lucrurile de pe ecran chiar s-au întâmplat în România nu cu mult timp în urmă”, a spus regizorul Tudor Giurgiu.

(Sursa foto: Libertate – filmul / Facebook)

Printre invitaţii premierei de gală s-au numărat Raluca Turcan (ministrul Culturii), Eduard Hellvig, Clotilde Armand (primarul Sectorului 1), Dan Barna (USR), Corina Corbu (preşedintele ICCJ). În public s-au aflat şi membri ai Armatei Române. Printre personalităţile prezente la eveniment s-au numărat Monica Bârlădeanu, Andreea Berecleanu, Cornel Ilie, Puya, Virgil Ianţu, regizorul Silviu Purcărete, părintele Francisc Doboş, Oana Gheorghiu și sportivul David Popovici. Evenimentul a fost prezentat de Amalia Enache, iar la final, formaţia Subcarpaţi a interpretat live melodia Când a fost la ’89, de pe soundtrack-ul oficial al filmului. Subcarpaţi au lansat, cu această ocazie, şi un nou videoclip.

YouTube video

Citește și: Arhitecta Regelui Charles în Transilvania: „Restaurare? Ȋntreprinderea e o minciună de la un capăt la altul!”

Libertate spune o poveste mai puţin cunoscută. În Sibiu, în haosul lunii decembrie 1989, mai mulţi bărbaţi – securişti, militari, civili – au fost ţinuţi ostatici într-o piscină dezafectată şi acuzaţi că sunt terorişti. Din distribuţia filmului fac parte unii dintre cei mai îndrăgiţi actori ai momentului – Iulian Postelnicu, Mirela Oprişor, Alex Bogdan, Alexandru Papadopol, Alex Calangiu, Andreea Grămoşteanu, Cuzin Toma, Leonid Doni, Andi Vasluianu, Ştefan Iancu sau Ionuţ Caras.

În următoarele zile, echipa filmului va fi prezentă la mai multe proiecţii speciale în ţară – la Cluj-Napoca (3 octombrie), la Bucureşti (4 octombrie), Craiova (5 octombrie), Braşov (6 octombrie), Deva (7 octombrie) și Reşiţa (8 octombrie). Pe 14 octombrie, Libertate va fi filmul care redeschide oficial Cinematograful Timiş din Timişoara. Programul tuturor proiecţiilor din următoarea perioadă este disponibil AICI.

Filmul a fost premiat la Festivalul de Film de la Sarajevo, la Cinefest Miskolci în Ungaria, la Festivalul International de Film Transilvania si a fost selecţionat în competiţia oficială a Festivalului de Film de la Namur (Belgia).

Libertate este o co-productie România-Ungaria, produs de Libra Films si Mythberg Films si distribuit în România de Transilvania Film. Pentru distribuția internatională, filmul a fost achiziționat de compania londoneză Reason8.

Sponsorii campaniei de promovare a filmului Libertate sunt Vodafone România, Banca Transilvania, Conceptul Lab by Theo Nissim, Groupama, Iulius Group, Aqua Carpatica.

Parteneri media: Rock FM, KISS FM, Magic FM

Mai multe detalii despre filmul Libertate găsiți pe paginile de Facebook și Instagram.

Citește și: Cine este Katalin Karikó și visul care a dus la crearea vaccinului anti COVID-19

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Libertate – filmul / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Republica Moldova este invitata de onoare a Bookfest 2024

Invitata de onoare a Bookfest 2024 este Republica Moldova....

Monumente importante vor fi iluminate de Ziua Europei

Monumente importante vor fi iluminate de Ziua Europei, astfel...

Expoziție de carte veche religioasă și laică, la Muzeul Palatul Principilor Transilvaniei

Expoziție de carte veche religioasă și laică, la Muzeul...