În ultimele săptămâni, lumea a fost martora unui punct de cotitură în războiul dintre Rusia și Ucraina, unul marcat de o confruntare publică și tensionată în Biroul Oval. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și președintele SUA, Donald Trump, alături de vicepreședintele JD Vance, s-au întâlnit la Casa Albă într-un cadru diplomatic ce părea să fie standard, dar care a escaladat rapid într-o dispută fără precedent, reflectând unele dintre cele mai adânci divergențe de politică externă și securitate ale vremurilor noastre.
La baza acestei confruntări se află o întrebare fundamentală despre viitorul Ucrainei: poate aceasta să influențeze termenii încheierii războiului sau va fi constrânsă să accepte condiții impuse de Rusia și susținute de SUA, alături de o mică pleiadă de state aliniate cu interesele globale ale Moscovei? În centrul acestei dileme se află întrebarea critică: poate Ucraina să supraviețuiască pe termen lung fără sprijinul esențial al Statelor Unite și al aliaților săi (câți or mai fi rămas acum)?
Războiul dintre Ucraina și Rusia a intrat într-o fază de stagnare relativă în 2024 și 2025, cu progrese teritoriale lente și costisitoare din partea Rusiei, care a pierdut aproximativ 900.000 din personalul militar și 100.000 mari unități de sisteme de armament (tancuri, avioane, elicoptere, etc.). În ciuda acestui progres lent, Rusia nu a reușit să cucerească complet regiunile pe care le viza în Donbas (pretinse inclusiv la nivel constituțional) și nu a reușit să exercite un control deplin asupra Crimeei, sau să impună o blocadă completă asupra Mării Negre. Acest impas a permis Ucrainei să-și redefinească în scurt timp strategiile de apărare, bazându-se pe drone și sisteme de război non-convenționale pentru a echilibra avantajul superior al Rusiei în ceea ce privește armamentele clasice. Conform unui raport al Institutului pentru Studiul Războiului, deși Rusia controlează încă o parte din spațiul aerian de deasupra liniei frontului, aceasta nu a reușit să impună o dominație completă a cerului, iar Ucraina a continuat să folosească rachete și drone pentru a ținti infrastructura critică de pe teritoriul Rusiei.
Pe de altă parte, forțele ucrainene se confruntă în continuare cu dificultăți majore: restricțiile privind accesul la aeronave avansate și sisteme de rachete de rază lungă au dus la dependența de războiul de infanterie, ceea ce a condus la pierderi semnificative. Până în prezent, Ucraina a înregistrat peste 43.000 de morți în acțiune și multe alte victime, iar resursele de muniții și echipamente sunt adesea insuficiente. Totuși, Ucraina a demonstrat o reziliență notabilă, iar strategia sa de apărare bazată pe utilizarea tehnologiilor avansate a avut un succes considerabil în prevenirea unor avansuri semnificative ale armatei ruse.
Sprijinul internațional a fost esențial pentru supraviețuirea Ucrainei în fața agresiunii rusești. Până în acest moment, ajutorul militar din partea Statelor Unite a reprezentat aproximativ 30% din necesitățile Kievului în termeni de arme și muniții. Suspendarea acestui sprijin militar esențial, ridică întrebări fundamentale privind viitorul războiului de pe continentul european și strategia Ucrainei pe termen lung. Decizia de suspendare a fost motivată de convingerea că președintele Zelenski nu ar fi dispus să negocieze cu Rusia în termeni acceptabili pentru SUA. De asemenea, susținerea unui acord de pace unilateral, impus de SUA și Rusia, fără garanții de securitate pentru Ucraina, riscă să transforme orice armistițiu într-o capitulare de facto a acesteia în fața agresorului.
În contextul unei posibile retrageri totale a sprijinului american, există riscul unui colaps parțial al efortului de război al Ucrainei, în ciuda suportului continuu din partea Uniunii Europene. Este de menționat că, în ciuda declinului ajutorului din partea SUA, țările europene, în special Germania, Polonia și Franța, și-au intensificat sprijinul militar. Cu toate acestea, Uniunea Europeană nu are, cel puțin în prezent, capacitatea de a înlocui complet sprijinul american în domenii critice, precum apărarea aeriană avansată, în special sisteme precum Patriot, care sunt esențiale pentru protecția infrastructurii ucrainene împotriva rachetelor rusești.
Declarațiile recente ale președintelui francez, Emmanuel Macron, privind extinderea protecției nucleare a Franței către aliații europeni, marchează o schimbare semnificativă în peisajul de securitate al Europei. Liderul de la Élysée a subliniat că Europa „intră într-o nouă eră” și că este „o nebunie” să rămână un „spectator” pasiv la amenințările rusești, într-un moment în care relațiile transatlantice se află într-o evaluare continuă. În fața unei posibile retrageri a sprijinului american, Macron a lansat o „dezbatere strategică” privind protecția nucleară a Europei și a subliniat necesitatea ca Europa să devină mai independentă în domeniul securității, evitând dependența totală de Statele Unite. Aceasta este o reacție la schimbările în politica externă a SUA, în contextul în care Trump a adoptat o poziție mai puțin susținătoare față de Ucraina și față de alianțele tradiționale.
Citește și: A doua contestaţie privind candidatura lui Călin Georgescu, depusă de un avocat
Propunerea lui Macron de a extinde protecția nucleară a Franței pentru aliații europeni sugerează o schimbare semnificativă în politica de apărare europeană. Această idee poate contribui la crearea unei noi arhitecturi de securitate în Europa, în care Franța și Marea Britanie, ca puteri nucleare, ar asigura protecția statelor europene vulnerabile. Totuși, acest plan ridică întrebări fundamentale cu privire la viitorul NATO și al relațiilor transatlantice. Dacă Europa își asumă un rol de apărare mai independent, este necesar un dialog clar între puterile nucleare europene pentru a asigura securitatea întregului continent, fără a agrava relațiile cu Rusia. Macron, alături de lideri europeni precum Friedrich Merz din Germania, a subliniat că o astfel de autonomie strategică este necesară, având în vedere că NATO, în forma sa actuală, poate să nu mai fie suficient pentru a asigura securitatea pe termen lung.
În paralel cu întărirea securității europene, Macron și alți lideri europeni încearcă să contureze o strategie diplomatică pe termen lung pentru Ucraina, care să conducă la o „pace durabilă”. Președintele francez a propus un armistițiu de o lună, pentru a permite reluarea negocierilor și a sugerat trimiterea de trupe de menținere a păcii în Ucraina după semnarea unui acord de pace. Totuși, securitatea Ucrainei rămâne fragilă într-o zonă geografică vulnerabilă, iar Rusia, ca putere regională disperată și aflată în criză, continuă să amenințe stabilitatea regiunii și să interfereze în procesele democratice ale statelor europene. În ciuda încercărilor de mediere și a sprijinului european, Ucraina va continua să se confrunte cu o Rusie care are ambiții clare de subminare a suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, și slăbire a coeziunii europene, ceea ce face ca soluțiile de pace să fie greu de realizat fără garanții de securitate pe termen lung.
În acest context, Ucraina se află într-o poziție extrem de vulnerabilă. Pe termen scurt, Ucraina va depinde de aliații europeni pentru a compensa lipsa ajutorului militar american. Cu toate acestea, capacitatea Europei de a furniza arme avansate, precum sistemele de apărare aeriană, este limitată. Conform unui raport al Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale, SUA urma să livreze aproximativ 11,1 miliarde de dolari în arme și echipamente Ucrainei în 2025, dar aceste livrări sunt acum suspendate, ceea ce pune în pericol echilibrul militar din Estul Europei. În absența unui sprijin consistent din partea SUA, Ucraina va trebui să își mărească capacitatea de a produce armament intern, în special drone și vehicule blindate, și să depindă mai mult de resursele europene.
Totuși, chiar și în acest context, riscurile de a înfrunta o Rusie reînarmată și mai bine pregătită rămân semnificative. Întărirea capacităților interne de apărare ale Ucrainei și consolidarea parteneriatelor cu statele europene vor fi cruciale pentru a preveni pierderi teritoriale și pentru a asigura supraviețuirea în fața agresiunii rusești.
Așadar, în fața acestor provocări, viitorul Ucrainei depinde de consolidarea unei securități durabile printr-o combinație de protecție nucleară, sprijin internațional continuu și o strategie diplomatică de pace bazată pe negocieri condiționate. Aceasta ar putea include ar putea include un model de tip „stick and carrot”, adică o combinație de sancțiuni și recompense. „Stick-ul” ar presupune aplicarea de presiuni economice și sancțiuni internaționale asupra Moscovei, pentru a o forța să respecte condițiile de pace, în timp ce „carrot-ul” ar include stimulente economice și beneficii pentru Rusia, cum ar fi ridicarea treptată a sancțiunilor sau ajutoare economice, în schimbul angajamentului pentru o soluție diplomatică, retragerea trupelor și respectarea suveranității Ucrainei. Această abordare echilibrată ar viza atât descurajarea comportamentului agresiv al Moscovei, cât și stimularea cooperării pentru o pace durabilă. Cu o Uniune Europeană mai unită și mai autonomă, ar putea exista speranța unui viitor mai sigur pentru Ucraina, dar succesul acestui demers depinde de capacitatea liderilor europeni de a găsi un echilibru între autonomie și cooperare internațională.
Acordurile de pace unilaterale, care nu includ garanții de securitate pentru Ucraina, riscă să perpetueze războiului mai degrabă decât să-l încheie. Așa cum subliniază Zelenski și mulți analiști internaționali, un acord de pace fără garanții de securitate va crea un vid de putere care va permite Rusiei să se regrupeze și să pregătească o nouă ofensivă. Un soi de „înghețare” a războiului pentru un „dezgheț” mai prelungit. Drept exemplu, războiul din Coreea a demonstrat că fără un angajament ferm din partea unui aliat puternic, cum a fost cazul Statelor Unite în cazul Coreei de Sud, un acord de pace temporar poate duce la noi confruntări, fără a asigura o stabilitate durabilă.
Citește și: România, în fața unei noi ecuații strategice
Deși Rusia a demonstrat o capacitate remarcabilă de a rezista în fața sancțiunilor și de a prelungi războiul, Ucraina totuși continuă să dovedească o adaptabilitate și o reziliență extraordinară pe teren. În fața unui posibil abandon parțial al sprijinului american, Kievul va trebui să-și consolideze și mai mult relațiile cu partenerii europeni și să caute noi modalități de a-și întări capacitățile de apărare, inclusiv prin accesul la tehnologii și arme avansate, în paralel cu implementarea unor strategii de descurajare.
Ucrainei îi este oferită o fereastră de oportunitate pentru a-și consolida apărarea prin parteneriate regionale, dar riscurile unei escaladări majore rămân constante, chiar și după posibila semnare la Riad a acordului americano-ucrainean privind exploatarea minereurilor rare din Ucraina. Proiectul, în sine, nu conține niciun fel de garanție de securitate. Garanții pe care nu le-a respectat vreodată nici măcar Donald Trump în raport cu Afganistanul, deși SUA aveau interese și proiecte de exploatare a resurselor miniere acolo începute încă din 2011. Prin acordul de la Doha din 2020, Trump a predat Afganistanul talibanilor, cu tot cu mineralele sale rare. Cu toții am asistat la acea retragere haotică și rușinoasă a trupelor americane din Kabul, finalizată de președintele Biden și care a trebuit să suporte inclusiv criticile republicanilor.
Sprijinul continuu din partea Statelor Unite pentru întărirea capacităților de apărare ale Ucrainei, inclusiv prin includerea acesteia în structuri de securitate transatlantice, cum ar fi NATO, ar asigura o descurajare eficientă a agresiunii ruse. Un astfel de angajament de securitate ar putea, în mod similar cu cazul Coreei de Sud, să ajute Ucraina să construiască o apărare robustă, capabilă să respingă orice ofensivă viitoare din partea Rusiei. Dar noua administrație republicană de la Casa Albă nu are nicio viziune pe termen lung, mai ales că Trump vrea să obțină încheierea războiului până la Paște (20 aprilie). Faptul că diplomația americană se va lovi de un eșec major este deja o certitudine. Dar asta nu contează pentru Casa Albă, în condițiile în care orice încheiere de armistițiu (chiar și de o săptămână) va fi punctată comunicațional de republicani drept „o mare victorie” a lui Trump în detrimentul fostei administrații Biden. Consecințele acestei noi diplomații tranzacționale post-atlantice vor fi dramatice pentru toți. Europa deja înțelege că are nevoie de o nouă alianță militară și că va trebui cât mai urgent (maxim în 10 ani) să-și întărească securitatea nucleară, la care s-ar putea alătura Marea Britanie și Canada.
În acest context, integrarea capacităților nucleare europene alături de o politică externă coezivă sunt mult mai esențiale pentru a preveni o escaladare nucleară și pentru a proteja stabilitatea regiunii pe termen lung.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
