Vinovăția unui finanțator al azilurilor groazei, aproape ignorată. Ce rol a avut Primăria Sectorului 3

Data:

spot_img

Gabriela Firea și Marius Budăi au demisionat din funcțiile de ministru al Familei și al Muncii, sub presiunea publică și a PSD, dar responsabilitatea unui alt politician important a fost aproape ignorată de către opinia publică și mass-media: primarul Sectorului 3, Robert Negoiță.

Timp de un an și jumătate, Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 3 a plătit către Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, administratorul celor trei aziluri din Voluntari unde bătrânii erau abuzați, peste 2,55 milioane de lei, potrivit procurorilor.

Instituția din subordinea Primăriei Sector 3 a achitat câte 30.000 de lei pe lună către asociația condusă de Ștefan Godei, azi arestat preventiv, și de Ligia Enache, primul șoferul, iar cea din urmă consiliera și persoana cea mai de încredere a Gabrielei Firea.

25 de vizite inutile la azilurile groazei

După izbucnirea scandalului, DGASPC Sector 3 a susținut că a efectuat 25 de vizite la respectivele aziluri unde bătrânii erau înfometați și bătuți, dar nu ar fi descoperit nici o problemă.

„În urma deplasărilor efectuate și a vizitelor de monitorizare, nu au fost constatate/semnalate încălcări ale drepturilor beneficiarilor sau situații care pot afecta calitatea vieții acestora, însă s-a recomandat furnizorului de servicii sociale diversificarea serviciilor de recuperare/reabilitare oferite beneficiarilor”, se arată în documentul instituției care ar fi trebuit, din contră, să descopere neregulile.

Primarul Robert Negoiță a anunțat că a suspendat-o din funcție pe directoarea direcției de asistență socială, până la finalizarea anchetei și stabilirea oficială a vinovaților.

Citește și: VIDEO Declarațiile prin care Firea a pretins ani la rând că este apărătoarea bătrânilor

Ce spun procurorii despre implicarea Primăriei Sector 3, prin DGASPC

În referatul de peste 600 de pagini al procuroriilor DIICOT care anchetează cazul Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz”, legăturile dintre Direcția de Asistență Socială a Sectorului 3 și Ștefan Godei apar menționate de mai multe ori.

Angajații acestei instituții nu s-ar fi mulțumit doar să achite 30.000 de euro pe lună către organizația acestuia. S-ar fi ocupat și de identificarea bătrânilor care puteau fi exploatați în cele 3 aziluri din Ilfov, prin înșelarea lor și a rudelor acestora, ar fi efectuat controale de formă și l-ar fi sprijinit pe Ștefan Godei să afle când au loc controale de la instituții ale statului, pentru ca acesta să se pregătească.

„Adăpostirea beneficiarilor proveniți din sistemul social a fost realizată cu nerespectarea legii, fără a fi derulată o procedură transparentă de către D.G.A.S.P.C. Ilfov, Godei Ștefan Cristian fiind sprijinit în acest sens de funcționarii instituției respectiv Țicu Andrei Răzvan și Popa Mihaela Bianca, dar și de funcționarii din cadrul D.G.AS.P.C. Sector 3, prin repartizarea preferențială de loturi de beneficiari, fără a fi organizate licitații publice conform prevederilor legale, ci prin încheierea unui contract de parteneriat. 

Adăpostirea acestor persoane a fost realizată în cazul beneficiarilor proveniți din familii găzduiți în baza contractelor cu aparținătorii prin inducerea și menținerea în eroare a aparținătorilor acestora cu privire la condițiile și serviciile sociale ce ar fi trebuit oferite beneficiarilor”, menționează DIICOT.

Contracte multiple cu Asociația „Sfântul Gabriel cel Viteaz”

Procurorii arată că, de exemplu, Centrul de Îngrijire și Asistență pentru Persoane Adulte cu Dizabilități „Sf. Gabriel cel Viteaz” avea capacitate de 27 locuri, potrivit licenței de funcționare, și potrivit datelor obținute pe parcursul investigațiilor era ocupat la capacitate maximă.

„În cadrul centrului sunt cazate persoane cu dizabilități fizice și psihice accentuate care sunt cazuri sociale și provin din sistemul de asistență socială, respectiv de la D.G.A.S.P.C. Sector 3. 

Transferul beneficiarilor în cămin a fost realizat în baza acordul cadru de servicii (…) și a contractelor subsecvente încheiate cu D.G.A.S.P.C. Sector 3 prin care Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, se obliga să furnizeze servicii sociale cu cazare pentru persoane cu diferite tipuri de dizabiliități domiciliate în Sectorul 3 (…). 

La data de 04.10.2021 s-a încheiat Acordul cadru de servicii (…) între D.G.A.S.P.C. Sector 3 și Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz prin care Asociația Sfântul Gabriel cel Viteaz, se obliga în baza contractelor subsecvente să furnizeze servicii sociale cu cazare pentru persoane cu diferite tipuri de dizabiliități domiciliate în Sectorul 3. Acest contract cadru este valabil până la data de 03.10.2023”, menționează anchetatorii.

Au urmat alte contracte de prelungire a colaborării, în baza cărora asociația condusă de Ștefan Godei a primit de la Primăria Sectorului 3 suma totală de 2.550.574,41 RON.

Instituția plătea, conform procurorilor, în funcție de contract, 5.571 lei (fără TVA) pe lună pentru fiecare bătrân îngrijit, „persoane adulte cu handicap dependente parțial/integral cu dizabilități psihice mintale asociate încadrate în grad de handicap accentuat sau grav care necesită îngrijire și supraveghere în centre tip C.I.A.”

Citește și: Gabriela Firea a demisionat din funcția de ministru al Familiei

Chiar și specialiștii au fost șocați de ce au văzut

Procurorii menționează un control efectuat de Centrul de Resurse Juridice la azilurile de bătrâni din Ilfov, în urma cărora membrii echipei au fost șocați.

„Acolo, au găsit un rezident pe care atunci când Lili Covaci (psiholog coordonator) l-a văzut a rămas șocată, fiind foarte surpinsă cât de slab era acesta, întrucât îl cunoștea anterior. Lili Covaci îi știa pe toți beneficiarii cazați la subsol, întrucât aceștia fuseseră copii instituționalizați de către D.G.A.S.P.C. Sector 3 și fusese terapeutul lor în căminul pentru copii. 

La subsol erau trei încăperi, două dormitoare plus izolatorul și livingul, două WC unde erau cazați beneficiarii cu cele mai grave dizabilități proveniți din sistemul DGASPC Sector 3 și care nu aveau familie. Accesul în acest subsol se făcea printr-o ușă către parterul clădirii, această ușă având cheie și putând fi încuiată”, se menționează în referat.

Rapoartele făcute doar să fie

În ciuda acestor orori evidente, rapoartele de activitate întocmite de asistentul social al centrului, transmise DGASPC Sector 3 în vederea decontării serviciilor furnizate sunt similare în conținut, spun procurorii, fiind întocmite mai mult formal și nu țin seama în multe cazuri de situația reală în care se afla beneficiarii.

De altfel, Ștefan Godei știa când vin controalele la azilurile de care se ocupa.

„La data de 19.06.2023, ora 09:56 ,Godei Ștefan Cristian sună o doamnă care folosește numărul de telefon 0721216812 și care este una dintre persoanele ce vor veni în control și o întreabă pentru ce pacient vine, ca să știe daca mai pleacă cu beneficiarii la plimbare sau nu.

Doamna respectivă afirmă că nu știe și afirmă că vrea să o sune pe doamna Ungureanu (Ungureanu Mihaela, director general al D.G.A.S.P.C. Sector 3) și să întrebe clar, context în care doamna de la postul telefonic 0721(…) a mai afirmat că ea va face monitorizarea, așa ca o să stea mai mult și nu are mijloc de transport cu care să plece de la cămin, replică la care Godei Ștefan Cristian râde și îi transmite funcționarei D.G.A.S.P.C. Sector 3 că dacă e cuminte, o duce el cu mașina”, au stabilit anchetatorii DIICOT.

Aproape 4 milioane de lei obținuți din exploatarea bătrânilor

„Recrutarea și ulterior adăpostirea beneficiarilor proveniți din sistemul social a fost realizată în perioada de funcționare a centrelor, iunie 2021-prezent, cu nerespectarea legii, fără a fi derulată o procedură transparentă de către D.G.A.S.P.C. Ilfov, liderul grupului infracțional organizat și membrii acestuia fiind sprijiniți în acest sens de funcționarii instituției Țicu Andrei Răzvan și Popa Mihaela Bianca prin repartizarea preferențială de loturi de beneficiari, precum și de funcționari din cadrul D.G.A.S.C.P. Sector 3 și D.G.A.S.P.C. Sector 6, fără a fi organizate licitații publice conform prevederilor legale, ci prin încheierea unui contract de parteneriat.

Scopul real urmărit de liderul grupului și membrii grupului infracțional organizat, prin exploatarea beneficiarilor în modalitățile enumerate mai sus, a fost de a obține sume de bani necuvenite, prin decontarea unor servicii fictive sau neconforme (servicii de cazare, masă, îngrijire, servicii medicale și de recuperare sau de reintegrare socială, etc.) din fondurile alocate îngrijirii persoanelor cu dizabilități în bugetele direcțiilor și serviciilor de asistență socială organizate la nivelul unităților administrative-teritoriaIe din zona București – Ilfov (D.G.A.S.P.C. Ilfov, D.G.A.S.P.C. Sector 3 și D.G.A.S.P.C. Sector 6), astfel obținând numai prin conturile Asociației ”Sf. Gabriel cel Viteaz”, în perioada 25.11.2021-08.06.2023 un total de 3.763.869,19 lei, din contractele încheiate cu aceste instituții”, se arată în referatul procurorilor DIICOT.

Citește și: EXCLUSIV Abuzuri sexuale și tratamente „degradante și inumane”, și într-un centru din Teleorman

Legătura lui Robert Negoiță cu Florentin Pandele și Gabriela Firea

Azilurile groazei din Ilfov au fost administrate de către Ștefan Godei, șoferul Gabrielei Firea atât la Primăria București, cât și la cabinetul său senatorial, iar vicepreședinte al Asociației „Sfântul Gabriel cel Viteaz” a fost Ligia Enache, consilera sa de încredere.

„Prietena și colega mea Ligia m-a urmat peste tot, în drumul profesional. Am muncit împreună până la epuizare, până la boală. Am plătit amândouă cu afecțiuni grave stresul acumulat la televiziune, în politică, mai ales la primărie. Ea plătește, la rândul ei, tot pentru că a avut încredere în oameni. A vrut să ajute. Nu să facă bani, nu să facă rău.

Pe unde a venit Ligia cu mine, la diferite job-uri, în ultimii ani, a venit și acel bărbat acuzat, să o ajute pe ea, și pe alți colegi. Ca șofer, ca om bun la toate. L-a sprijinit la început să-și facă o asociație, dar NU a activat în acele centre.

Nu a știut că sunt nereguli! Cu atât mai puțin eu, NU am avut niciun fel de legături și nu aș fi putut accepta ca unei persoane să i se întâmple ceva rău!!”, a explicat chiar Gabriela Firea în postarea de pe Facebook în care își explica demisia.

Robert Negoiță este finul Gabrielei Firea și a lui Florentin Pandele.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță
Răzvan Chiruță a fost redactor-șef al PRESShub (presshub.ro), din ianuarie 2022 până în iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al revistei Newsweek România, din 2018 până în 2021, și cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.
1 COMENTARIU
  1. Socrul meu a stat la un camin de batrani de stat si a plătit un procent mare din pensie, lunar(pensia lui fiind ~un salariu mediu la vremea aceea-pana in 2020; inainte de pandemie a murit).
    Daca ziceti ca o primarie plătește ptr. fiecare pacient 5000 lei, mai primesc si de la DGASPC (minister) bani, intrebari ar fi:
    1.Cati bani sunt folosiți in acte(legal!) ptr.un bătrân cu dizabilități?
    2.Cum se colereaza aceste cheltuieli cu salariile noastre?
    Statul roman spune ca are nevoie de….(mulți) lei ptr.a intretine o persoana, dar salariile noastre sunt atat de mici (de ex.in învățământ) in raport cu necesitatile(pe care, ei, iata, le definesc!)!!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related