20 de percheziții, în două dosare de evaziune fiscală

Data:

În această dimineață, polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Poliției Române, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul București, efectuează 11 percheziții domiciliare, în județele Cluj, Bihor și Sălaj, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală, față de 5 persoane.

Evaziune fiscală: operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor

Din cercetări a reieșit că persoanele vizate, în calitate de administratori ai unor societăți comerciale, ar fi dispus înregistrarea, în actele contabile, de facturi ce reflectă operațiuni fictive, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor.

Vor fi puse în executare mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate, în scopul identificării acestora și conducerii la sediile inspectoratelor de poliție județene Cluj și Bihor, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii.

Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

La acțiune participă polițiștii inspectoratelor de poliție județene Cluj, Bihor și Sălaj (Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, Serviciul Criminalistic și Serviciul pentru Acțiuni Speciale).

Citește și: La 18 ani, arestat pentru tentativă la omor: a încercat să ucidă un alt tânăr cu mașina. „A folosit autoturismul ca o veritabilă armă!”

Percheziții și în Gorj

În această dimineață,  polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Gorj efectuează 9 percheziții, în județul Gorj, într-o cauză de evaziune fiscală, ce vizează activitatea unui agent economic, derulată în domeniul confecționării și montării tâmplăriei PVC.

Din cercetări a reieșit faptul că, din anul 2021 până în prezent, agentul economic nu ar fi înregistrat veniturile provenite din confecționarea și vânzarea tâmplăriei PVC.

Prejudiciul, în acest dosar, este estimat la 1.234.000 de lei.

Cercetările sunt continuate, pentru administrarea întregului probatoriu, în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Facebook Poliția Română

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Motivarea tribunalului de la Washington

De ce a câștigat România procesul Roșia Montană. Tribunalul...

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA

Arhiepiscopul Tomisului trimis în judecată de DNA, pentru săvârşirea...

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a trei comandanți ai pompierilor | Aktual24

Patronii stației GPL au depus plângere penală împotriva a...