A doua rundă a programului SAFE. Statele UE au la dispoziție peste 21 de miliarde de euro pentru investiții în apărare și consolidarea cooperării cu Ucraina

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Comisia Europeană invită statele membre să participe la cea de a doua rundă a instrumentului „Acțiunea pentru securitatea Europei” (SAFE).

Cu un buget de 21,3 miliarde de euro, această a doua cerere de propuneri va fi deschisă tuturor statelor membre. După ce va primi valorile-țintă de la statele membre, Comisia le va informa cu privire la alocările provizorii în termen de două săptămâni de la data limită de depunere a propunerilor, a anunțat joi instituția europeană.

Pe lângă nevoile lor și prioritățile naționale în materie de apărare, statele membre sunt încurajate, de asemenea, să utilizeze fondurile din această a doua cerere de propuneri pentru a consolida cooperarea cu Ucraina. Se prevede ca realizarea acestui obiectiv să se facă prin includerea achizițiilor publice în comun cu Ucraina în planurile lor de investiții. De asemenea, statele membre ar trebui să acorde prioritate nevoilor urgente ale forțelor armate ucrainene și ale statelor membre în ceea ce privește sistemele de apărare aeriană și antirachetă, dronele și sistemele antidrone, precum și muniția și rachetele.

Noile oportunități de finanțare disponibile în cadrul acestei a doua cereri de propuneri fac parte din cele 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi SAFE cu scadență lungă adoptate în mai 2025. În luna noiembrie 2025, statele membre și-au prezentat Comisiei planurile privind industria de apărare, unele dintre ele solicitând sume mai mici decât cele convenite inițial. Până în prezent, UE a aprobat acorduri de împrumut din partea tuturor celor 19 state membre care au decis să participe la acest instrument. Pentru 16 dintre acestea, Comisia a semnat deja acordurile de împrumut aferente. Până acum, Comisia a plătit aproape 13,5 miliarde de euro către 11 state membre, care solicitaseră prefinanțare.

O componentă esențială a planului „Pregătirea pentru 2030”, SAFE urmărește accelerarea investițiilor în capabilitățile de apărare, consolidarea pregătirii și a rezilienței și întărirea bazei industriale de apărare a Europei printr-o cooperare mai bună și prin achiziții publice în comun.

Citește și: Starlink și riscul ca tehnologia privată să influențeze suveranitatea țărilor: exemplul Ucrainei

(Sursa foto: European Union)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related