Administrația Prezidențială, contract de 565.000 USD/lună cu o firmă americană de lobby pentru consolidarea parteneriatului strategic cu SUA

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Administrația Prezidențială a anunțat încheierea unui contract de consultanță strategică cu firma americană Eversheds Sutherland (US) LLP, pentru reprezentarea intereselor României pe lângă Guvernul și Congresul Statelor Unite. Valoarea maximă a contractului este de 565.000 de dolari pe lună, pe o durată inițială de șase luni.

Potrivit comunicatului oficial, contractul vizează obiective considerate de importanță strategică: creșterea capacității de apărare, atragerea de investiții, integrarea în structuri internaționale, libera circulație a cetățenilor români și combaterea criminalității transnaționale.

Palatul Cotroceni precizează că decizia a fost luată pe baza unui acord politic asumat de liderii partidelor parlamentare pro-occidentale și se încadrează în atribuțiile constituționale ale Președintelui în domeniul politicii externe și al securității naționale.

Citește și: „Desemnarea” inventată de Predoiu. Cum a fost promovată Ioana Dorobanțu în conducerea MAI

O practică obișnuită?

Eversheds Sutherland este o firmă de avocatură și consultanță cu prezență globală, inclusiv în România, cu experiență în relații guvernamentale la Washington. Administrația Prezidențială subliniază că acest tip de contract reprezintă o practică obișnuită pentru statele aliate care urmăresc să-și susțină interesele în relația cu administrația americană. „Prestigiul câștigat îi conferă companiei Eversheds Sutherland acces direct la mediile politice și administrative relevante la Washington. Contractarea acestui tip de servicii reprezintă o practică uzuală în relația cu administrația americană, utilizată și de alte state aliate, pentru facilitarea dialogului instituțional și pentru susținerea unor obiective de interes național în raport cu Administrația și Congresul SUA. Această inițiativă completează demersurile oficiale ale Președintelui României, ale Guvernului, ale Parlamentului și ale celorlalte instituții naționale relevante”, se arată în comunicatul administrației prezidențiale.

Contractul este prezentat ca un instrument complementar demersurilor diplomatice oficiale ale președintelui, guvernului și parlamentului român, într-un context internațional descris drept „impredictibil”.

spot_imgspot_img
Virgil Burlă
Virgil Burlă
Virgil Burlă este jurnalist din anul 2000. A început la Iași, apoi a continuat la București, unde s-a specializat ca reporter pe domeniul justiției. Mai colaborează cu Europa Liberă România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

„Desemnarea” inventată de Predoiu. Cum a fost promovată Ioana Dorobanțu în conducerea MAI

Secretarul general adjunct al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Ioana...

De ce pierde România în proiectul Doicești

România a continuat să finanțeze proiectul minireactoarelor nucleare americane...