Afacere care poate îngropa Iașul făcută de Chirica – pierdere uriașă la termoficare

Data:

Afacere care poate îngropa Iașul făcută de Chirica – pierdere uriașă la termoficare: 50 milioane de euro/sezon. Primarul a cumpărat cărbune la cel mai mare preț istoric, 400 dolari/tonă, și nici măcar nu l-a folosit. Doar Certificatele Verzi, pentru că ardem cărbune, ne costă 22 milioane de euro pe an. Mihai Chirica a îngropat toate investițiile Iașului pentru că a angajat tot bugetul orașului într-un contract extrem de dubios.

Am plătit 17 milioane de dolari pentru niște cărbune care nici n-a mai ajuns la Iași și de care nici nu mai avem nevoie. Competenții din Primăria chiar au solicitat o suplimentare a cantității de cărbune cu 10%, deși orașul n-a consumat nici jumătate din stoc.

Am luat cărbune de circa 70 milioane de euro, Guvernul ne-a mai dat 22 milioane de euro, bugetul local a mai suportat și subvenție pe gigacalorie la populație.

În Iași mai sunt, oficial, 26.000 de apartamente racordate la sistemul centralizat, însemnând circa 20% din totalul populației.

Pierderea financiară produsă de sezonul de iarnă 2022-2023 este imensă. Gaura bugetară a fost atât de mare pentru Iași încât Primăria a anulat toate investițiile, a avut probleme inclusiv cu achitarea salariilor funcționarilor în luna ianuarie și are efecte în planurile de dezvoltare ce se vor rostogoli încă 3-4 ani de-acum înainte.

Toată viața orașului a fost dată peste cap de 140.000 de tone de cărbune, ale căror costuri sunt uriașe.

Pierderea dintr-un foc: 21 milioane de euro

Iresponsabilitatea este crasă: primarul a mizat pe prețul energiei pe bursă, pentru a vinde megawați și pentru a încălzi doar 20% din locuințele din Iași plus circa 100 de clădiri administrative, dintre care 50 sunt școli și licee.

A cumpărat cărbunele abia în toamna anului trecut, la un preț exorbitant: 400 de dolari/tonă, la care se adaugă 10% costuri de transport și taxe. O tonă de cărbune se putea lua din timp (iarnă-primăvară) cu 70 de dolari.

Citește și CNAIR a găsit 401 de șuruburi slăbite, din 100.000 verificate pe noul pod suspendat de la Brăila


Pierderile sunt colosale: cazanele de la CET II Holboca n-au funcționat și nu s-a putut produce energie electrică, pentru a fi vândută în sistemul național, prețul pe bursă a scăzut din ianuarie-februarie la 300-400 de lei/MWH, calculele de rentabilitate fiind făcute la 825 lei/MWH. Nimic n-a mers.

Cărbunele este și-acum în stoc, iar o altă parte stă depozitat în Portul Constanța într-un litigiu de zeci de milioane de euro.

Să rezumăm: Primăria a cheltuit pe producția de agent termic 235 milioane de lei din octombrie 2022 până în aprilie 2023 și a avut încasări totale de 130 milioane de lei din energia vândută. Dar e doar o mică parte din pierdere.

Investigația completă poate fi citită în Reporter de Iași.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
ReporterIS
ReporterIS
REPORTER DE IASI este un watchdog iesean, axat 100% pe interesul public. REPORTER este un avertizor de integritate, urmarind exclusiv subiecte privind cheltuirea banilor publici si activitatea decidentilor publici. REPORTER DE IASI reuneste o echipa de ziaristi de investigatie cu experienta jurnalistica de peste 20 de ani fiecare.
2 COMENTARII
  1. Voi vindeți centrale de apartament? Sau încurajați centralele de apartament din cauza cărora nu se mai poate repara în acest oraș!!! Este un proiect ff bun al d-lui Primar, prin care poate scăpăm de centralele vechi de 20 de ani care stau sa explodeze prin toate colturile, și vom și putea respira puțin aer!! Desigur, voi aveți alte interese, nicidecum pe cele ale orașului!!

  2. Argazele din bucătăriile ieșenilor consuma același tip de combustibil ca și centralele de apartament, trebuie schimbate și acestea pentru ca mergând după aceeași logică poluează și ele. Preturile ( la mâncare, combustibil, utilități etc. ) au luat-o razna iar voi băieți câmpii .

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related