Aktual24 | Buzatu are trei avocați, cum vor să-l scape din arest: „Este salutat de oameni pe stradă”

Data:

Buzatu are trei avocați: Atasiei Daniel, Drian Geanina și Buchidău Dan. În pleodoaria susținută în fața instanței din Vaslui, unde au cerut ca Buzatu să nu fie arestat preventiv, ei au invocat faptul că baronul credea că a primit doar un împrumut de 125.000 de lei și că acesta este bolnav.

În fața instanței, Buzatu a refuzat să facă alte declarații, precizând că „a dat o declarație în fața procurorului iar la acest moment nu ar mai avea ceva de adăugat; menține acea declarație”.

Unul dintre avocați, Daniel Atasie, i-a spus judecătorului că Buzatu era convins că în „borsetă” se aflau doar 125.000 de lei.

„În al 2-lea rând, suma aceea care a fost gasită în borsetă, spune dl. Buzatu în declarația dată, e altceva decât domnia sa discutase cu dl. Savin; îl rugase să-i împrumute o sumă de 125.000 RON.

Citește și: Rapperul Guess Who, pozitiv la cocaină după ce a fost testat în trafic, în București

Nu a luat acea borsetă în ideea că era 1.200.000, ci bănuia că e suma pe care o solicitase.

De altfel, la un moment se regasește în referatul cu propunerea de arestare preventivă, apropo de înregistrarea ambientală realizată de dl. Savin cu echipamentul asupra sa, la momentul la care s-a mutat borseta respectivă din Lexus-ul domnului Savin în Duster-ul cu care venise dl. Buzatu, în care dl. Buzatu îi spune acestuia, citează din memorie: «sărut mâna, m-ai salvat, eram pe drojdie».

Lucrul ăsta, pentru un terț care află chestiunea asta referitor la o sumă de bani nu înseamnă a luare de mită, ci inseamnă mai degrabă «mulțumesc că mi-ai dat această sumă de bani, că aveam nevoie să-mi rezolv treburile, ca împrumut».

Și atunci să se aibă în vedere că toată această sumă de 1.250.000 lei este stabilită de către dl. Savin, care i-a pus acolo cu concursul direct al DNA-ului, pentru că banii provin din fondurile Direcției Naționale Anticorupție.

Nimeni din cei care au fost audiați, care au fost interceptați, pentru că se vorbește de interceptări, înregistrări audio-video ambientale timp de șase-șapte luni de zile, nu vorbește despre faptul că dl. Buzatu a pretins suma de un leu, 10-150 lei”, a susținut avocatul.

Un alt avocat, Dan Buchidău, a scos în evidență bolile lui Buzatu și a spus ca l-a privit în ochi pe acesta, fiind astfel convins că nu va fugi din țară.

Continuare în Aktual24!


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos/Octav Ganea)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Nicușor Dan acuză mafia imobiliară din București, care intimidează prin procese în care cer despăgubiri uriașe

Nicușor Dan acuză mafia imobiliară din București, despre care...

A treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE este în România

A treia cea mai mică speranţă de viaţă din...

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin, rudă cu moștenitorul lui Omar Hayssam | Aktual24

Tudorache „Diamante” s-a asociat cu Oday Yassin. Fostul primar...

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: Doar PSD rămâne același partid infect

Liberalul Costel Alexe despre partenerii de alianță: „Oamenii se...