​Aktual24 | După referendumul intern de luni, PSD îi va da premierului Ilie Bolojan un termen de 72 de ore pentru a demisiona (surse)

Data:

Conducerea PSD a decis deja pașii de urmat din 20 aprilie, au declarat surse oficiale pentru Aktual24.ro. Astfel, PSD îi va acorda un termen de 72 de ore premierului Ilie Bolojan pentru a demisiona, până la ședința de joi.

Conform surselor, termenul ar urma să expire până la ședința de Guvern programată joi.

Sursele citate arată că, în cazul în care premierul nu își va prezenta demisia, PSD ar urma să treacă la etapa a doua, respectiv retragerea miniștrilor din Guvern.

Sursele precizează că retragerea ar viza exclusiv miniștrii, nu și secretarii de stat sau prefecții, întrucât partidul ar avea în vedere posibilitatea revenirii la guvernare după perioada de interimat de 45 de zile.

Sursele menționează că, în eventualitatea depunerii unei moțiuni de cenzură, PSD ia în calcul să voteze în favoarea acesteia. Moțiunea va fi depusă de AUR sau de grupul traseiștilor suveraniști ai lui Ninel Peia, au anunțat deja lideri ai AUR.

Premierul Ilie Bolojan a avut, miercuri, o întâlnire la Palatul Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, au declarat surse oficiale pentru Aktual24.ro. Întâlnirea a avut loc la ora 14.00 și a durat aproximativ două ore.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: Demisii la vârf în Ungaria, avansare la vârf în România: două cazuri similare de abuz sexual instituțional

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Guvernul României)

spot_imgspot_img
1 COMENTARIU
  1. Motto:
    „De aceea, alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor sa traiască ca oamenii cei mai bogati, nu stiu nimic si vreau sa va invete copiii, si n-au destulă minte pentru a se economisi pe sine si voiesc să vă economisească pe voi toti“
    (Mihai Eminescu- în ziarul „Timpul”, decembrie, 1877)

    In coalitia de guvernare PSD-ul se comportă ca acea „turmă de netrebnici” invocată de Eminescu și vor să dărâme guvernul în loc să pună umărul la scoaterea țării din situața econamică dificilă în care au băgat-o.
    Lumea s-a lămurit că este nevoie de reforme, după ce guvernările anterioare din care au făcut parte PNL si PSD au adus România la cel mai mare deficit bugetar, desi au existat avertizări că lucrurile merg într-o directie gresită:
    (Vezi: https://romania.europalibera.org/a/exclusiv-deficit-cu-premeditare-documentele-strict-confidentiale-prin-care-ciolacu-iohannis-ciuca-au-fost-informati-despre-gaura-bugetara/33464111.html)
    Dar , în loc să îndrepte situatia în urma avertizmentelor Marcel Ciolacu a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar.
    (vezi: https://www.cotidianul.ro/bolos-despre-ciolacu-mi-a-spus-ca-l-doare-in-organul-genital-de-deficit/); sau
    (https://www.youtube.com/watch?v=U-kNjtiqSMw)
    Măsurile guvernului Bolojan de redresare a situației prin reducerea numărului de posturi din administraţia publică locală, sau tăierea resurselor financiare ale instituţiilor publice au fost necesare pentru evitarea degradării ratingului suveran al României de la “negativ” la „junk” (nerecomandat investițiilor), de către principalele agenții Fitch, Standard & Poor’s şi Moody’s.
    De aceea, acum după adoptarea bugetului pe 2026 care prevede o creștere economică de 1% şi un deficit bugetar 6,2% din PIB, sunt necesare noi măsuri de reformă pentru încadrarea în ţinta asumată de Guvernul României.
    Mai întâi este necesară o revizuire a respectării criteriului privind numărul locuitorilor din fiecare UAT şi intrarea în legalitate. In acest sens, Curtea de Conturi a României a realizat un audit al performanței prin care a analizat modul de organizare și funcționare a comunelor și orașelor mici din România, în raport cu populația deservită și cu serviciile oferite. Auditul a avut ca obiective evaluarea măsurii în care comunele și orașele mici1 reușesc să îndeplinească condițiile prevăzute de legislație, să gestioneze resursele avute la dispoziție și să ofere servicii publice în raport cu populația deservită. Perioada supusă auditării a fost 2021-2023, iar acțiunea de audit s-a desfășurat în perioada aprilie-noiembrie 2024.
    Potrivit raportului, unul dintre indicatorii cheie prevăzuți de legislație este „numărul de locuitori”, al cărui prag minim pentru constituirea orașelor este 10.000 de locuitori, iar pentru comune pragul este de 1.500 de locuitori. La nivelul anului 2023, 119 orașe nu îndeplineau criteriul demografic de minimum 10.000 de locuitori. Acestea reprezintă mai mult de jumătate (55%) din totalul de 216 orașe. Totodată, un număr de 432 de comune (15% din numărul total de comune) nu îndeplineau criteriul respectiv.
    Asadar, chiar si pe legea actuală , reforma administratiei locale ar trebui să înceapă de la comasarea unor comune care nu respectă criteriul numărului de locuitori.
    (vezi: https://www.curteadeconturi.ro/comunicare/comunicate-de-presa/audit-al-performantei-privind-organizarea-si-functionarea-comunelor-si-a-oraselor-mici-curtea-de-conturi-recomanda-initierea-unui-proces-de-analiza-sistemica-si-de-reforma-legislativa-in-vederea-consolidarii-autonomiei-financiare-a-unitatilor-administrativ-teritoriale-si-adaptarii-structurilor-administrative-locale-la-nevoile-specifice-comunitatilor)
    Pe de altă parte, o analiză recentă privind contribuția județelor la produsul intern brut (PIB-ul
    României) , demonstrează că din totalul de 41 de județe + municipiul București, un număr de 32 se situează sub pragul de 2% din PIB, iar 10 dintre acestea coboară chiar sub 1%, fiind considerate nule din punct de vedere economic:
    (Vezi: https://www.profit.ro/stiri/economie/judete-nule-in-romania-harta-pib-2026-capitala-ocupa-un-sfert-de-economie-32-de-judete-contribuie-cu-sub-2-din-pib-ul-national-si-mai-rau-exista-judete-nule-22306278)
    Aceasta este încă o dovadă că avem o structură economică puternic polarizată la nivel național, ceea ce demonstrează necesitatea reorganizării administrativ-teritoriale a României pe structura regiunilor de dezvoltare. In acest sens există depus la parlament un proiect de reorganizare administrativ-teritorială a României , depus la parlament încă din legislatura trecută din partea USR :
    (Vezi: https://cdn.g4media.ro/wp-content/uploads/2024/10/Proiect-USR-Reorganizarea-teritoriala.pdf)
    Reforma administrativ-teritorială este o necesitate si aceasta se poate face printr-o procedură mai simplă fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Această comasare contribuie la reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene.
    De asemenea, in România sunt 3.228 de unități administrativ-teritoriale (UAT), constând din 2.862 de comune, 216 orașe, 102 municipii, 41 de consilii județene și Primăria Capitalei cu cele șase primării de sector, dintre care doar o pătrime din acestea pot susține cheltuielile cu salariile exclusiv din venituri proprii, fără a lua în considerare si cheltuielile de funcționare.
    Dacă s-ar face reorganizarea administrativ-teritorială PIB-ul cumulat al județelor componente din fiecare regiune de dezvoltare ar determina contribuția la PIB-ul României cu cote mai ridicate după municipiul București. La nivel național situația s-ar echilibra și în cazul contributiei celorlalte regiuni de dezvoltare comparativ cu capitala.
    In concluzie, e nevoie de o reformă administrativ-teritorială care să asigure dezvoltarea economico- socială a României pe o bază sustenabilă.
    Chiar dacă pentru functiile alese reforma administrativă nu poate fi făcută decât odată cu alegerile din 2028, nimic nu opreşte reducerea de pe acum a numărului de prefecturi si institutii deconcentrate care in prezent sunt răspândite în cele 40 de judete si în municipiul București, la numai 8 prefecturi unde prefecții sunt numiți de Guvern fiind responsabili pentru conducerea serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și altor organe ale administrației publice centrale din numai 8 unități administrativ-teritoriale respectiv in cele 8 regiuni de dezvoltare. In felul acesta s-ar reduce semnificativ cheltuielile bugetare inutile, rămânând mai mulți bani pentru sănătate, educație si ordine publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related