AUR a organizat marți, în aceeași zi cu protestul fermierilor din Piața Victoriei, o „Zi a porților deschise” la sediul central al partidului, aflat chiar în imediata apropiere a manifestației, la care au fost așteptate autobuze cu simpatizanți din întreaga țară. Liderul AUR, George Simion, le-a spus participanților veniți la sediu că se bucură că sunt „și de partea fermierilor”, scrie Aktual24.
Suprapunerea celor două evenimente a permis AUR să aducă în apropierea Pieței Victoriei simpatizanți transportați organizat din țară, fără ca formațiunea să își asume oficial protestul fermierilor, manifestație despre care Jandarmeria a precizat că nu este autorizată.
„Ziua porților deschise” a început la ora 9:00, cu o oră înaintea protestului anunțat al fermierilor, la sediul AUR aflat lângă Piața Victoriei.
George Simion le-a transmis celor veniți la sediul formațiunii că pot participa pe parcursul zilei la evenimentul AUR, dar a făcut explicit legătura cu manifestația fermierilor.
„Mă bucur că participați la programul «Ziua Porților Deschise». Oricând pe parcursul zilei sunteți bineveniți să faceți turul sediului, să vorbiți cu colegii parlamentari, dar istoria se face în fiecare zi. Și mă bucur că sunteți și de partea fermierilor, celor care produc hrană. Mă bucur că sunteți solidari și suntem de fiecare dată alături acolo unde contează”, le-a spus liderul AUR participanților.
La evenimentul partidului erau așteptate autobuze cu simpatizanți veniți din mai multe zone ale țării.
Continuarea, în Aktual24.ro
(FOTO: Inquam Photos / George Calin)



