Directiva-cadru privind apa, actul legislativ care stă la baza normelor europene privind apa potabilă și sănătatea ecosistemelor de apă dulce, se află în centrul unui proces de revizuire lansat de Comisia Europeană.
Perioada de consultare publică s-a încheiat oficial săptămâna trecută, însă criticii trag un semnal de alarmă că vocea care a contat cel mai mult în acest proces este cea care are cel mai mult de câștigat din slăbirea directivei – industria minieră.
Un cadru stabil, contestat politic
Directiva, în vigoare din anul 2000, impune ca toate corpurile de apă să atingă o stare bună până în 2027, însemnând condiții cât mai apropiate de cele naturale sau cu un impact uman minim. Termenul se apropie, însă obiectivul rămâne departe de a fi atins. În prezent, doar 39,5% din apele de suprafață din Uniunea Europeană îndeplinesc condițiile. Activitatea minieră este una dintre cauzele acestui decalaj. Metalele grele și scurgerile acide provenite din exploatările extractive contaminează râuri și ape subterane, afectează ecosistemele acvatice și, în unele cazuri, fac apa improprie pentru consum uman.
Anual, aproximativ 51,1 miliarde de euro sunt pierdute din cauza lipsei apei curate, a capacității reduse de autoepurare a ecosistemelor acvatice, a vulnerabilității sporite la inundații și secete sau a resurselor de pescuit în declin.
În acest context, revizuirea directivei pare contradictorie, cu atât mai mult cu cât aceasta a trecut deja printr-un astfel de proces recent.
În 2020, Comisia a concluzionat că legea funcționează și că instrumentele pe care le oferă sunt suficient de flexibile pentru a răspunde nevoilor de implementare. Mai mult decât atât, Agenția Europeana de Mediu avertiza încă de atunci că sunt necesare măsuri urgente pentru îmbunătățirea rezilienței resurselor de apă din Europa, iar Comisia Europeana sublinia, în propria sa Strategie pentru reziliența apei, că atingerea acestui obiectiv va depinde de o implementare mai eficienta a legislației existente. De atunci, nu au apărut dovezi noi care să justifice o revizuire.
Ceea ce s-a schimbat este contextul politic, marcat de un val tot mai puternic de relaxare a normelor de mediu și de presiunile susținute ale industriei pentru a obține condiții mai permisive.
Comisia, între presiuni și priorități
O analiza realizata de DeSmog a arătat ca un lobby intens a readus revizuirea pe agenda politică europeană. Numărul întâlnirilor dintre reprezentanții Comisiei și cei ai industriei miniere, ai metalurgiei și ai siderurgiei s-a triplat în 2025 față de anul precedent, înainte ca Comisia să publice anunțul prin care se angaja sa „revizuiască și să modifice” Directiva-cadru privind apa.
Lobby-iștii din sectorul minier, care reprezintă o industrie evaluată la aproximativ 126 de miliarde de euro, susțin că relaxarea reglementarilor privind protecția apei este indispensabila pentru intensificarea extracției de metale rare si minerale strategice, a căror cerere a crescut puternic în contextul tranziției energetice, și că directiva actuală generează întârzieri în obținerea autorizațiilor care încetinesc proiectele de care Europa are nevoie.
Comisia s-a arătat receptiva la acest argument, ea însăși prinsa într-o competiție acerba pentru asigurarea resurselor necesare pentru propria tranziție verde și digitală, pentru reducerea dependenței energetice și pentru reconstrucția capacităților de apărare ale continentului.
În planul RESourceEU, publicat în decembrie, aceasta s-a angajat să abordeze „posibilele blocaje” cu care se confruntă noile proiecte miniere de extracție a resurselor critice, prezentând revizuirea directivei ca pe o pârghie prin care Europa își poate „promova accesul la materiile prime în UE”.
Tranziția verde cu prețul apei curate
Însă urmărind să rezolve vulnerabilitatea Europei în privința materiilor prime, Comisia ar putea sa pună în mișcare o altă criză, mai puțin vizibilă, dar cu consecințe mult mai greu de remediat: cea a securității apei.
Secetele afectează deja 20% din suprafața Europei în fiecare an, iar dezastrele legate de apa s-au înmulțit și s-au agravat în ultimii ani. În 2023, penuria de apa a afectat 28% din suprafața UE si 32% din populația sa.
România s-a clasat în acel an pe locul patru în Uniuna Europeană în privința celor mai grave condiții de deficit sezonier de apă, după Cipru, Malta și Grecia.
Conform unui studiu al University College London, părți semnificative ale teritoriului României s-au confruntat cu fenomene de secare progresivă, iar rezervele subterane de apă dulce sunt în curs de epuizare în anumite regiuni ale țării. În timpul secetei din 2022, Asociația Română Apelor și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice au primit numeroase sesizări din partea furnizorilor de apa cu privire la dificultățile cu care se confruntau în menținerea aprovizionării populației, iar în 2023 Ministerul Mediului avertiza că o treime din suprafața arabilă a României prezintă risc de aridizare și chiar deșertificare.
Un raport al Organizației Națiunilor Unite solicită restricții mai stricte pentru industrii precum cea minieră în scopul protejării cursurilor de apă la nivel global, avertizând ca, fără o protecție sporită, o mare parte a lumii se îndreaptă către o stare de „faliment hidric”.
Directiva-cadru privind apa reprezintă exact tipul de instrument legislativ conceput pentru a preveni un astfel de scenariu în spațiul european.
Citește și: Mihăileni: Spectacolul absurd al unui baraj ilegal
Prioritizând autonomia strategica în domeniul materiilor prime în detrimentul securității hidrice a continentului, relaxarea restricțiilor pe termen scurt riscă să alimenteze tocmai instabilitatea pe termen lung pe care Europa încearcă să o evite.
Un precedent periculos
Dincolo de impactul direct asupra calității apei, redeschiderea directivei ca răspuns la presiunile sectorului minier trimite un semnal periculos tuturor celorlalte grupuri de interese: că presiunea funcționează și că normele de mediu pot fi renegociate atunci când interesele economice sunt suficient de puternice.
Citește și: UE fixează obiectivul de 90% reducere a emisiilor până în 2040
Un raport recent al WWF dezvăluie că agricultura industrială caută să se sustragă măsurilor de control al poluării, industriile extractive cer autorizații mai permisive pentru noi mine, iar sectorul energetic face presiuni pentru redefinirea standardelor de poluare, toate invocând argumentele competitivității și ale creșterii economice sustenabile.
Instrumentul prin care spera să obțină aceste concesii este viitorul pachet legislativ omnibus pe mediu, propunerea Comisiei de a simplifica legislația de mediu, pe care lobby-urile încearcă să o transforme într-o oportunitate de a promova modificări în favoarea lor.
Modul în care Europa gestionează aceste tensiuni va marca prioritățile reale ale tranziției sale verzi și măsura în care angajamentele de mediu asumate rezistă atunci când sunt puse în balanță cu urgențele economice ale momentului.
(FOTO: Cristian Nistor / AGERPRES FOTO)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
