Este extrem de dificil pentru publicul larg să parcurgă și să înțeleagă pe deplin un regulament tehnic de sute de pagini, cum este de exemplu CRMA sau regulamentul UE privind accesul sigur, diversificat și sustenabil la materiile prime critice — esențiale pentru industrii precum energia verde, bateriile, semiconductorii sau apărarea.
Mai ales când pare să fie utilizat ca paravan pentru a insera mecanisme de autorizare accelerată.
Implementate și înțelese prost, aceste mecanisme au șanse mari să treacă peste drepturi cetățenești sau, în cazul României, direct peste Constituție.
Profitând de faptul că publicul larg nu are timpul sau pregătirea necesară să parcurgă mii de rânduri de jargon juridic, mai ales în perioada Sărbătorilor, legislatorii români au încercat să strecoare în proiectul L143/2026 mecanisme de autorizare accelerată care nu au nicio legătură cu directivele de la Bruxelles, dar au totul de-a face cu suspendarea drepturilor cetățenești. Proiectul este susținut de toate partidele aflate la guvernare, plus AUR și reprezentanții minorităților.
Au intervenit însă organizațiile societății civile.
Petiția Declic împotriva acestei inițiative legislative a strâns peste 22.000 de semnături într-un timp record. Această petiție nu a fost doar o listă de nume, ci a fost folosită ca instrument de presiune directă asupra deputaților din comisiile cheie (Industrii, Mediu și Justiție) care au amânat votarea legii.
De asemenea, 60 de ONG uri au semnat o scrisoare către Comisia Europeană unde s-a explicat oficial că România folosește Regulamentul CRMA în mod abuziv pentru a salva proiecte miniere cu aur care nu sunt de interes strategic pentru UE.
Dar să încercăm să explicăm pe rând de unde tot acest demers și toată această efervescență:
Ce este CRMA?
CRMA (Regulamentul UE 2024/1252) este un act legislativ cu aplicare directă și obligatorie în toate statele membre, menit să securizeze aprovizionarea Uniunii cu materii prime esențiale pentru industria de vârf. Acesta stabilește liste stricte de materii prime „critice” și „strategice” și impune ținte clare pentru anul 2030: cel puțin 10% din consumul european să provină din extracție internă, 40% din procesare și 25% din reciclare.
Pentru a atinge aceste obiective, Regulamentul obligă statele membre, inclusiv România, să desemneze un punct unic de contact și să simplifice drastic procedurile de autorizare.
Orice investiție declarată „proiect strategic” trebuie să primească decizia finală privind dreptul de extracție în maximum 24 de luni, forțând o accelerare administrativă fără precedent a proiectelor miniere și industriale.
Din punct de vedere juridic, miza cea mai mare constă în posibilitatea ca aceste proiecte să beneficieze de derogări de la directivele de mediu (cum sunt cele privind apa sau habitatele), fiind considerate prioritare pentru interesul public.
Regulamentul condiționează strict aceste excepții de absența unor soluții alternative și de aplicarea unor măsuri compensatorii obligatorii pentru protejarea ecosistemelor, oferind astfel un cadru legal care nu permite ignorarea protecției naturii.
Acum câteva luni scriam despre Rovina și CRMA încercând să înțelegem care sunt problemele de mediu dintr-o lege europeană.
Articolul evidenția cum Regulamentul European privind Materiile Prime Critice (CRMA) este folosit ca paravan pentru a accelera proiecte miniere controversate, precum cel de la Rovina, sub pretextul securității energetice și al independenței față de China.
Problema cu acest regulament este că, deși UE impune standarde înalte de mediu și „acceptabilitate socială”, în realitate, mecanismele de autorizare rapidă (de maxim 24 de luni), pot fi folosite pentru a ignora deciziile instanțelor naționale și exclude participarea reală a comunităților locale.
Concluzia de atunci, avertiza că statutul de „proiect strategic” acordat unor exploatări cu istoric judiciar problematic subminează statul de drept și transformă nevoia de resurse într-un instrument care poate sacrifica drepturile de proprietate și mediu.
Așa a apărut ceea ce astăzi numim L 143/ 2026.
Manipularea CRMA în legislația națională
Guvernul României a adoptat Ordonanța de Urgență nr. 61/2025 în ședința din 13 noiembrie 2025. Aceasta a fost publicată în Monitorul Oficial (Partea I, nr. 1051) și a intrat în vigoare pe 14 noiembrie 2025.
Deși această ordonanță garanta implementarea CRMA, adică faptul că fondurile veneau oricum de la UE spre companii private și de stat din România, unii politicieni au decis că pot arde niște etape și face o românească la o lege europeană care să pună pe toată lumea în avantaj, mai puțin cetățenii.
Miza reală din spatele proiectului de lege L143/2026 depășește cu mult obiectivele europene privind materiile prime critice, fiind mai degrabă o tentativă de a „salva” proiecte miniere private blocate juridic pentru că nu au respectat legislația de mediu și au în spate firme paravan cu trecut financiar dubios.
Deoarece mecanismele de finanțare și facilitățile stricte prevăzute de CRMA nu sunt suficiente pentru a acoperi toate interesele din sector, au venit cu prevederi care forțează exproprierile acolo unde regulamentul european nu le impune și nu le-a impus niciodată.
CRMA nu impune exproprieri sau încălcări ale constituției. L 143, da.
Proiectul de la Rovina – pentru că o să mai auzim de acum mult despre el – e de fapt proiectul privat care stă în spatele acestei legi cu dedicație.
Este o investiție care se lovește în prezent de un blocaj administrativ major: suprapunerea peste cadastrări eronate și imposibilitatea de a ocoli terenuri aflate în proprietate privată care refuză exploatarea.
Sub paravanul „implementării legislației UE”, L143/2026 introduce forțat instrumentul exproprierii.
Mai mult decât atât, cei 94 km pătrați sacrificați și cele 4 sau 5 sate nu sunt doar o pată pe hartă, ci case, baze materiale și un ecosistem pe care L143/2026 vrea să le „șteargă” prin exproprieri, invocând un interes public care, în cazul aurului, e mai degrabă interesul privat al acționarilor.
Astfel, ceea ce în documentele europene este prezentat ca un efort de securizare a resurselor necesare tehnologiei viitorului, devine în legislația națională o scurtătură periculoasă.
Se creează un precedent prin care dreptul la proprietate garantat de constituție este încălcat.
L 143/ 2026 – Legea Roșia Montană reloaded
Ce nu ne spun inițiatorii L143/2026 și cum protejează alte state UE proprietatea privată în timp ce Bucureștiul o pune pe tavă unei firme cu interese private?
Propaganda din jurul proiectului legislativ folosește cuprul din zăcământ doar ca paravan pentru a bifa cerințele CRMA, însă realitatea economică este că proiectul de la Rovina mizează de fapt pe extracția aurului — un metal care nu este considerat critic de Uniunea Europeană, dar care reprezintă adevărata sursă de profit a investitorului, sacrificând proprietatea privată sub o falsă urgență strategică.
De asemenea, prin introducerea unui drept de preemțiune în favoarea statului (și, implicit, a titularului licenței), proiectul L143/2026 blochează definitiv piața liberă în perimetrele miniere, transformând proprietarii de terenuri în prizonieri ai propriilor proprietăți, pe care nu le mai pot vinde decât celor care vor să le demoleze casele pentru a ajunge la aur.
Astfel se încalcă regulamentul 2024/ 1252 care spune că nu se pot face exproprieri pentru interese private.
CRMA a fost aplicat în Germania, de exemplu, dar exproprierea a fost dificilă spre imposibilă.
Curtea Constituțională a Germaniei a stabilit reguli extrem de dure: o companie minieră nu poate expropria pur și simplu pentru profit. Chiar dacă un proiect este „strategic”, statul trebuie să facă o „evaluare globală” în care dreptul la proprietate și viața privată contează în ochii statului.
În Germania, dacă o companie vrea să facă o mină, prima soluție obligatorie este negocierea privată, nu forța legii.
Nu în ultimul rând, Articolul 11 din proiectul L 143 forțează limitele legislației de mediu, încercând să impună proiectele miniere drept obiective de ‘interes public major’ pentru a obține derogări de la directivele europene privind apa și habitatele.
Este o tentativă periculoasă de a suspenda protecția naturii prin decret, ignorând faptul că, în cazul unor exploatări precum cea de la Rovina, distrugerea ecosistemelor nu poate fi nici compensată, nici justificată de absența unor alternative, ci este doar prețul plătit pentru profitul privat deghizat în urgență națională.
Centralizarea justiției: totul se decide la București
Prin Articolele 9 și 10, proiectul L143/2026 instituie o formă de „centralizare a dreptății” care lovește direct în dreptul la apărare al comunităților afectate. Obligarea cetățenilor din Apuseni sau din orice alt colț al țării să se judece exclusiv la Curtea de Apel București și la Înalta Curte nu este o simplă procedură administrativă, ci o strategie de epuizare a resurselor celor care se opun.
Aceste articole confirmă că legea este scrisă cu dedicație pentru a anula rezistența locală.
Prin mutarea proceselor la București, se încearcă eliminarea judecătorilor din teritoriu care cunosc realitatea din teren și au curajul să oprească proiectele abuzive (așa cum s-a întâmplat deja la Cluj pentru Rovina).
Se ignoră astfel principiul proximității justiției deoarece judecătorii din București sunt rupți de realitatea celor 94 km pătrați de la Rovina, fiind mult mai ușor de influențat prin discursul politic despre „interesul național” decât un judecător local care vede cu ochii lui impactul distrugerii.
Termenul de recurs de doar 15 zile (Art. 10, alin. 2) este extrem de scurt, fiind conceput pentru a trece proiectele prin instanță pe repede înainte, înainte ca societatea civilă să poată reacționa fundamentat.
Astfel, Comisia de Justiție a sesizat probabil (după ultima ședință de senat care a avut pe ordinea de zi L 143), că această „specializare” încalcă principiul accesului liber la justiție și repartizarea echitabilă a cauzelor, deoarece CRMA cere proceduri eficiente, dar nu cere statelor să anuleze competența instanțelor locale pentru a favoriza investitorul.
Este vina Bruxelles-ului?!
Această tactică de a striga „UE ne obligă!” este o formă de manipulare politică. Realitatea este că Uniunea Europeană nu finanțează și nu impune exproprieri pentru proiecte miniere private, ci doar oferă un cadru de reglementare pentru accesul la resurse.
Propaganda guvernamentală care va însoți L 143/ 2026 va miza pe frica de a pierde „banii europeni” și pe imaginea unei Uniuni Europene autoritare care cere sacrificarea comunităților locale.
CRMA nu cere și nu autorizează exproprieri, ci pune preț pe „acceptarea socială”.
CRMA nu oferă cecuri în alb: regulamentul european nu prevede finanțări nerambursabile directe pentru ca o firmă privată să exproprieze cetățeni români. El facilitează doar accesul la finanțări de piață și scurtarea birocrației, cu condiția respectării standardelor ESG (Environmental, Social, and Governance).
În loc să transpună directivele de mediu și de participare publică așa cum trebuie, ministerele românești încearcă să creeze o „bulă” legislativă pentru minerit.
Ironia sorții este că, prin această atitudine de tip „forță brută”, România riscă să piardă finanțările europene reale. UE nu va pompa bani într-o țară care suspendă dreptul la proprietate și ignoră deciziile instanțelor de mediu, deoarece acest lucru încalcă direct principiile statului de drept.
Nota redacției: autoarea articolului, Viorica Bold, corespondentă PressHUB la Cluj, este membră a comunității DECLIC
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Dumitru Matiu)
