Arbori şi stâlpi doborâţi de vânt la Sinaia. Cod portocaliu de vânt până luni dimineaţă | FOTO

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Mai mulţi arbori şi stâlpi au fost doborâţi de vânt în oraşul Sinaia, care se află, începând de vineri seara, sub incidenţa unui cod portocaliu de vânt valabil până luni, la ora 10:00.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sinaia transmis sâmbătă Agerpres, vântul a înregistrat rafale de 110-130 km/h, iar fenomenul este în continuare activ. Echipele SC Sinaia Forever, Detaşamentului de Pompieri Sinaia, Jandarmeriei Sinaia, Poliţiei Sinaia, Poliţiei Locale Sinaia, precum şi reprezentanţii Electrica şi GME intervin şi acţionează pentru limitarea pagubelor şi înlăturarea situaţiilor de risc.

Au fost îndepărtaţi aproximativ 20 de arbori căzuţi pe carosabil pe străzile Mănăstirii, Zamora, Aleea Lacului, Aleea Caraiman, Aleea Neculuţă şi Aleea Carmen Sylva. În urma căderii arborilor au fost afectaţi şi doi stâlpi de alimentare cu energie electrică, internet şi televiziune, unul pe strada Mănăstirii şi unul în zona curbei de pe Aosta, precizează sursa citată.

Citește și: Avertizare meteo: Intensificări ale vântului, ninsoare, ghețuș, polei și viscol

„De azi-noapte, Sinaia se confruntă cu un episod sever de vânt puternic, care continuă şi în acest moment. Prioritatea noastră este siguranţa oamenilor şi intervenţia rapidă acolo unde apar probleme. Toate structurile implicate acţionează coordonat pentru limitarea efectelor şi pentru menţinerea funcţionării oraşului în condiţii de siguranţă. Fac un apel către cetăţeni să trateze cu maximă seriozitate avertizările transmise şi să evite orice deplasare care nu este strict necesară”, a declarat Vlad Oprea, primarul oraşului Sinaia, citat în comunicat.

Autorităţile le recomandă cetăţenilor, având în vedere că avertizarea meteo rămâne în vigoare, să evite deplasările neesenţiale, să respecte măsurile de autoprotecţie, să nu parcheze autoturismele în zone cu risc de cădere a arborilor sau a elementelor de mobilier şi publicitate stradală şi să semnaleze orice situaţie care poate pune în pericol siguranţa publică.

Citește și: Președintele Nicușor Dan s-a întors de Crăciun în satul în care a copilărit. Localnicii: „Un moment simplu şi sincer, ca între oameni, acasă” VIDEO

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Primăria Sinaia / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related