Arest preventiv pentru medicul din Sebeș condamnat cu suspendare care continua să ceară mită pacienților

Data:

Adrian Ienea, medicul care a cerut bani de la pacienți la puțin timp după ce a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru luare de mită, a fost arestat preventiv. Decizia a fost pronunțată joi de Tribunalul Alba.

Procurorii de pe lângă Tribunalul Alba susțin că suspectul ar fi încasat sume între 100 și 600 de euro de la șase persoane pentru îndeplinirea atribuțiilor de lucru, în intervalul 26-28 ianuarie, transmite Agerpres.

Medicul este plasat sub arest preventiv

Pentru recidivă, procurorii au cerut plasarea sub arest preventiv pnetru 30 de zile. Propunerea a fost admisă, joi, de către judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Alba. În argumentarea deciziei, Tribunalul a menționat antecedentele inculpatului.

„Precizăm că inculpatul a mai fost condamnat anterior pentru săvârșirea unor fapte similare. Spre exemplu, la data de 06.06.2025 s-a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției între procuror și numitul Adrian Ienea cu privire la condamnarea pentru comiterea infracțiunii de luare de mită la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni, sancțiune care a rămas definitivă la data de 13.01.2026”.

Citește și: Câtă prevenție e în stare să facă România: 61% dintre români vor screening oncologic, însă doar 5% ajung la el

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Captură de ecran/Facebook/Tribunalul Alba

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

„Buy European”: Ursula von der Leyen anunță mobilizarea a 800 de miliarde de euro pentru apărare

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat...

Două treimi dintre europeni cred că țara lor este sub amenințare, iar majoritatea susțin investiții sporite în apărare

Un nou sondaj Eurobarometru publicat înaintea Conferinței de Securitate...

Va deveni Serbia Turcia 2.0 ? Sprijinul pentru aderarea la UE scade constant 

Serbia este stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană...

Probele în dosarul Gărzii de Mediu Botoșani eliminate de instanță; rechizitoriul se reface la DNA

Tribunalul Botoșani a luat o decizie semnificativă în dosarul...