Arestați pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe psihoactive

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Arestați pentru trafic de droguri de mare risc: Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Constanța, au documentat, la începutul acestei săptămâni, activitatea infracțională a 4 persoane, cercetate pentru săvârșirea mai multor infracțiunilor cu substanțe interzise

Trafic de droguri de mare risc și efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive

Din cercetări a reieșit că, în perioada 2023 – ianuarie 2024, trei dintre persoanele cercetate ar fi vândut sau intermediat vânzarea unor cantități de cristal, drog de mare risc (3-CMC),  către consumatori din județul Constanța, pentru sume cuprinse între 1.000 și 3.000 de lei.

„De asemenea, începând cu luna noiembrie 2023 și până în ianuarie 2024, o altă persoană cercetată ar fi comercializat substanțe psihoactive (2MMC), pentru sume cuprinse între 1.500 și 2.000 de lei. Din probele administrate a rezultat că aceasta și-ar fi început activitatea infracțională din ziua în care a fost eliberat din penitenciar”, a precizat, marți, Poliția Română. 

Ce au găsit polițiștii la percheziții

În urma celor 3 percheziții efectuate la data de 22 ianuarie 2024, au fost descoperite și ridicate cantități de substanțe psihoactive (2MMC), porționate și ambalate în scopul comercializării, telefoane mobile, sume de bani, precum și alte mijloace de probă.

La aceeași dată, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a doi bănuiți (membri ai aceleași familii) și măsura controlului judiciar față de alți doi.

Astăzi, 23 ianuarie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța a dispus arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a celor două persoane reținute pentru trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu psihoactive.

Citește și: Greva foamei: Zece consilieri de probațiune ieșeni protestează după ce au rămas fără majorarea salarială aprobată anul trecut

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării Mobile de Jandarmi „Tomis” Constanța.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

INSP: A fost raportat un caz suspect de hantaviroză, aflat în investigaţie epidemiologică

Institutul Naţional de Sănătate Publică a făcut precizări, vineri...

Procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță, arestați preventiv pentru 30 de zile

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus vineri...

Kelemen Hunor: Prima noastră opţiune este să refacem coaliţia. În cel mai rău caz, rămânem în opoziţie

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după şedinţa de...