Artistul Grigore Leșe, luat cu ambulanța de la hotel, la Botoșani. I s-a făcut rău după un recital

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență ‘Mavromati’ din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’.

Potrivit medicului șef al UPU- SMURD, Ramona Guraliuc, interpretul de muzică tradițională românească a fost preluat de ambulanță de la hotelul în care era cazat, după ce s-a simțit rău și a sunat la 112.

‘El a fost preluat de la hotel, după spectacol. A prezentat o pierdere acută a stării de conștiență. (…) Acum este stabil din punct de vedere hemodinamic și este în curs de investigații paraclinice’, a afirmat Guraliuc.

Citește și: Magnatul Popoviciu a scăpat de 7 ani de închisoare după o revizuire care s-a judecat de 4 ori mai repede decât dosarul inițial

Leșe a fost invitatul special al galei de la Botoșani, el susținând recitalul după ce organizatorii au anunțat laureatul ediției din acest an a Premiului Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’.

Poeta Grete Tartler, în vârstă de 76 de ani, a obținut, miercuri, Premiul Național de Poezie ‘Mihai Eminescu’- Opera Omnia pentru anul 2024, acordat de Primăria Botoșani, în colaborare cu Fundația Culturală ‘Hyperion- Caiete Botoșănene’ și Uniunea Scriitorilor din România.

Citește și: Analiză: Rețeta prin care Călin Georgescu a câștigat Turul 1 al prezidențialelor din România

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Cristian Nistor / AGERPRES FOTO)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Castelul Bánffy din Nuşfalău, reşedinţa nobiliară care renaşte după decenii de degradare

La marginea satului Nuşfalău, în judeţul Sălaj, zidurile Castelului...

Patru zile de festival pline și trei Seri APOLODOR. Programul complet al ediției 2026 este public

• Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți APOLODOR...