Austria a dat viză pentru 15 politicieni ruși aflați sub incidența sancțiunilor UE

Data:

Europarlamentarul USR Vlad Gheorghe a semnalat că Guvernul de la Viena a dat vize parlamentarilor din Rusia pentru reuniunea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care are loc anul acesta pe 23-24 februarie.

Este vorba despre 15 politicieni ruși aflați sub incidența sancțiunilor UE. Vlad Gheorghe afirmă că a întrebat Consiliul Europei dacă are de gând să sancționeze Austria pentru această decizie care încalcă cel de-al 9-lea pachet de sancțiuni impus de UE.

„Deci Nehammer (cancelarul Austriei – n. red.) zice iar că ei sunt mai cu moț decât noi, restul europenilor. La noi și peste tot în Uniunea Europeană rușii ăștia n-au voie, la Viena au. Din nou, Austria pare că ia exact deciziile care vulnerabilizează UE și pun în prim-plan alte interese, nu cele europene. Întrebarea este ale cui interese? Și cine plătește pentru jocul ăsta periculos al Vienei?

Decizia Austriei nu încalcă doar cel de-al 9-lea pachet de sancțiuni și Regulamentul 269/2014, ci contravine chiar valorilor comune ale UE din Art. 2 TUE. De aceea, am cerut Consiliului să aibă în vedere sancționarea Austriei conform dispozițiilor Art. 7.

Citește și: Ce jocuri poate face Rusia prin România?

Asta ar putea însemna inclusiv suspendarea dreptului de vot al austriecilor – interesant, nu? Am întrebat Consiliul și ce alte măsuri au de gând să ia ca să nu ne trezim că încep și alți prieteni ai Moscovei din alte țări membre că încep să facă același lucru. Vladimir Putin abia așteaptă!”, a transmis Vlad Gheorghe pe pagina sa de Facebook.

Citește și: Cabana cardiologilor din „dosarul Tesloianu”: un colţ de rai în Delta Moldovei, construit fără autorizaţie

Austria și votul împotriva aderării României la Schengen

Austria a votat împotriva aderării României și Bulgariei la Schengen la ședința Consiliului Justiției și Afaceri Interne (JAI) din 8 decembrie anul trecut, în care s-a discutat despre lărgirea spațiului Schengen.

Cancelarul Austriei, Karl Nehammer, a declarat cu o zi înaintea ședinței Consiliului JAI că Ministerul de Interne dorește un nou calendar pentru România și Bulgaria, pentru primăvara acestui an.

Karl Nehammer a menționat că veto-ul ţării sale este „un apel de urgenţă” către Comisia Europeană pentru a lua măsuri care să conducă la un control mai eficient al frontierelor externe ale UE în vederea frânării intrărilor ilegale ale migranţilor pe teritoriul blocului comunitar, în special pe ruta balcanică.

Circa 40% dintre migranţii care sosesc în Austria ajung în această ţară după ce au sosit iniţial cu avionul în Serbia, iar alţi circa 40% traversează terestru România, Bulgaria, Serbia sau Ungaria, a susținut cancelarul Austriei.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Vlad Gheorghe / Facebook)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Îndemn la vot impresionant: „Un mesaj pentru nepotul meu” | VIDEO

Îndemn la vot impresionant la vot realizat de Parlamentul...

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se întoarce la DNA Oradea

Procurorul Cristian Ardelean mai are un  pas și se...

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone

Nicușor Dan îl vede ca principal contracandidat pe Piedone...