Avion Tarom lovit de fulger. Cursa Bucureşti-Chişinău a înregistrat peste 3 ore întârziere

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Avion Tarom lovit de fulger, pe cursa Tarom Bucureşti – Chişinău de duminică seara, care a înregistrat o întârziere de peste trei ore. Aeronava a fost lovită de fulger la decolare, a anunțat luni compania aeriană.

„Cursa ROT209 OTP2005 (Bucureşti/Otopeni – Chişinău) Boeing 737-700 a avut aseară 3 ore şi 10 minute întârziere din motive tehnice. La decolare, pe fondul condiţiilor meteo, avionul a fost lovit de fulger.

În aceste circumstanţe, odată cu informarea primită de la piloţi, s-a renunţat la zbor, iar avionul Boeing 737- 82R a revenit la sol, în Bucureşti, şi a fost trimis la inspecţie tehnică”, a transmis Tarom într-un comunicat.

O nouă aeronavă Boeing 737, în care au fost îmbarcaţi toţi cei 53 de pasageri, a decolat de pe Aeroportul Internaţional Otopeni, iar cursa a fost efectuată.

Citește și: Interferențele Rusiei deranjează Europa în apropierea alegerilor

Avion Tarom lovit de fulger

Compania aeriană a anunțat că niciun pasager sau membru al echipajului de bord nu a fost rănit, iar avionul iniţial este acum în proces de verificări tehnice.

„În acest context, menţionăm faptul că, în baza utilizării lor esenţiale, aeronavele sunt construite cu structură adecvată protecţiei faţă de acest tip de incidente, iar fulgerele nu le pot afecta la nivel de producere a unor defecţiuni majore care să pună în pericol activitatea de zbor”, a precizat Tarom.

Citește și: De ce haosul din PSD și PNL îi îndreaptă pe români spre AUR

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Tarom / Facebook)

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Magie cu mii de flori și Anca

Câtă frumusețe! Câtă candoare! E Florall. E Anca Vlad....

Fjord, filmul lui Cristian Mungiu, ovaționat timp de 12 minute la Cannes

Fjord, filmul regizorului Cristian Mungiu, a primit 12 minute...

Doi medici de la Spitalul Câmpulung Moldovenesc, anchetaţi pentru luare de mită

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava...