Curtea de Conturi Europeană avertizează că informațiile publicate de statele membre nu permit întotdeauna urmărirea banilor din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până la firmele care execută proiectele și la costurile reale ale acestora. Problema nu este neapărat lipsa datelor din evidențele autorităților, ci faptul că o parte dintre ele nu sunt accesibile publicului.
România ilustrează această diferență: auditorii au constatat că sistemul național colecta sistematic date pentru control, dar au identificat și o problemă în lista publică analizată pentru prima jumătate a anului 2025.
Un fel de transparență
Regulile europene prevăd două niveluri diferite de transparență. Potrivit articolului 25a din regulamentul Mecanismului de redresare și reziliență (baza PNNR-urilor) , fiecare stat trebuie să publice date despre cei mai mari 100 de destinatari finali ai fondurilor, inclusiv sumele primite și măsurile finanțate.
În schimb, articolul 22 obligă statele să colecteze informații mai ample despre destinatari, contractanți, subcontractanți și beneficiarii reali, pentru audituri și investigații. Legislația nu cere însă publicarea sistematică a tuturor acestor informații.
Această diferență poate lăsa neclar traseul unei părți importante din bani. O primărie sau un minister poate apărea în lista publică drept destinatar final, deși lucrările sunt executate de companii private. Lista nu arată neapărat ce firme au fost contractate, cât au încasat acestea și care este costul efectiv al investiției.
În eșantionul analizat de auditorii europeni, organismele publice reprezentau peste jumătate dintre destinatarii incluși în listele celor mai mari 100 și peste 80% din valoarea asociată acestora.
Citește și: Parlamentul European avertizează Georgia: Renunțați la interzicerea opoziției
Cazul României
Țara s-a numărat printre statele în care auditorii au constatat colectarea sistematică a datelor necesare pentru trasabilitate, inclusiv a informațiilor despre contractanți și subcontractanți.
Totuși, în lista publică românească analizată pentru prima jumătate a anului 2025, sumele afișate erau cele acordate, nu cele efectiv primite, așa cum cere regulamentul.
România și Spania au fost identificate în această situație. Autoritățile române au explicat că folosirea sumelor acordate permite includerea mai devreme a destinatarilor importanți, încă de la semnarea contractelor. Constatarea privește perioada analizată de audit și nu demonstrează, în sine, că practica a continuat neschimbată până în prezent.
România are și un dashboard oficial PNRR care permite căutarea printre mii de beneficiari și afișează fondurile europene primite, inclusiv componentele rambursabile și nerambursabile.
Existența acestui instrument este relevantă, dar nu rezolvă automat problema transparenței complete: datele despre beneficiari nu echivalează cu o evidență publică integrată a tuturor contractanților, subcontractanților, sumelor plătite și costurilor efective.
Curtea indică Bulgaria drept un exemplu de transparență mai extinsă. Portalul bulgar oferă informații despre destinatari, contractanți și subcontractanți, sumele plătite, proiectele și stadiul implementării. Exemplul arată că publicarea unor date mai detaliate este posibilă, chiar dacă regulile actuale nu impun același nivel tuturor statelor.
Citește și: Adunările cetățenești se extind în UE. Dar contează?
Și ce înțelege publicul larg?
Comisia Europeană susține că autoritățile colectează informațiile suplimentare necesare verificărilor și că acestea pot fi puse la dispoziția organismelor de control și investigație. Curtea nu contestă că există mecanisme de supraveghere, ci consideră insuficientă transparența pentru public. De aceea, recomandă ca viitoarele instrumente europene de finanțare să prevadă publicarea sistematică a datelor despre destinatari, contractanți și subcontractanți, inclusiv a sumelor angajate și plătite.
Miza este posibilitatea cetățenilor de a verifica nu doar cui i-au fost alocate fondurile europene, ci și cine a încasat efectiv banii, pentru ce lucrări și la ce cost.
Faptul că o companie nu apare în lista celor mai mari 100 de destinatari nu înseamnă automat că autoritățile nu o cunosc sau că nu poate fi verificată. Înseamnă însă că publicul nu poate reconstitui întotdeauna, numai din informațiile publicate, întregul traseu al banilor.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.)
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)
