Alegerile nu sunt doar despre candidați, programe sau discurs politic. Sunt, poate mai mult decât orice, despre cum funcționează mintea umană sub presiunea alegerii și apartenenței.
În această perioadă tensionată a alegerilor din România, între 2024 și 2025, au fost vehiculate frecvent în spațiul public concepte precum biasul cognitiv și disonanța cognitivă. Deși par noțiuni rezervate sălilor de curs de psihologie, ele sunt de fapt cheia înțelegerii comportamentului nostru electoral.
Biasul cognitiv– „Ochelarii de soare” ai minții
Biasul cognitiv este o eroare sistematică în procesarea informației. Imaginează-ți că mintea noastră poartă o pereche de ochelari de soare: nu vedem realitatea așa cum este, ci așa cum ne este confortabil să o percepem, prin lentila ochelarilor aleși.
În context electoral, cele mai des întâlnite forme sunt biasul de confirmare și biasul atențional selectiv, mecanisme prin care oamenii aleg să vadă, să interpreteze și să își amintească informații care le susțin convingerile deja formate.
Citește și: Gândirea Critică – cheia supraviețuirii democrației moderne în era social media
De exemplu, un alegător convins că un anumit candidat este cel mai potrivit, va căuta să consume doar acele știri, emisiuni sau postări care îi întăresc convingerea. Va evita orice sursă care pune sub semnul întrebării acea alegere. Această atenție selectivă, documentată științific (Knobloch-Westerwick&Meng,2009; Knobloch-Westerwick & Kleinman, 2012), arată clar că oamenii preferă să aleagă surse media care le confirmă părerile politice și evită informația care contrazice aceste păreri. Această filtrare selectivă a realității dă naștere la ceea ce numim „camere de ecou” – spații sociale offline sau online unde indivizii aud doar ce vor să audă, din partea celor care gândesc exact ca ei. Existența unor astfel de camere de ecou în diverse comunități poate periclita diversitatea de opinie și poate avea consecințe dăunătoare pentru societate. În astfel de condiții, oamenii nu mai sunt expuși la idei diferite, iar polarizarea se adâncește.
În loc să avem o societate care dialoghează, avem grupuri izolate care doar își validează reciproc opiniile.
Disonanța cognitivă – Lupta minții între convingeri și realitate
Dacă biasul cognitiv ne influențează ce alegem să vedem, disonanța cognitivă ne influențează cum ne simțim când realitatea ne contrazice convingerile sau faptele.
Disonanța cognitivă este acea stare de disconfort psihologic care apare atunci când există o discrepanță între două convingeri sau între convingerile noastre și comportamentele noastre.
Să luăm un exemplu simplu, dar frecvent întâlnit în campanii: ai votat un candidat care apoi s-a dovedit ineficient sau corupt. În fața acestei realități neplăcute, apare o tensiune interioară.
Această disonanță trebuie redusă cumva, iar mintea noastră face acest lucru în mai multe moduri: prin justificări („a fost sabotat”), prin minimizarea problemei („toți sunt la fel”), sau prin compararea cu alternativele („ceilalți erau și mai răi, mai corupți, mai hoți”). Studiile lui Leon Festinger despre acest fenomen au arătat că, după o alegere, oamenii tind să separe alternativele: opțiunea aleasă devine și mai bună în mintea lor, iar cea respinsă, și mai rea.
Cercetări recente (Vraga, 2015) au arătat că atunci când oamenii sunt forțați să susțină o opinie contrară convingerii lor, mai ales în contexte politice, nu devin mai toleranți. Din contră, trăiesc un disconfort atât de mare încât reacționează prin radicalizarea propriilor opinii.
Confruntarea cu idei opuse nu îi face mai deschiși, ci dimpotrivă, mai rigizi.
Dialogul imposibil: când biasul și disonanța ne împart în lumi incompatibile
În contextul politic românesc, și nu numai, aceste mecanisme devin vizibile în fiecare campanie electorală.
O parte a populației consumă doar informație dintr-o singură sursă media care corespunde simpatiilor politice. Așa apar tabere care nu mai comunică între ele, ci doar își validează reciproc opiniile, așa cum vedem în perioada asta. Cei care susțin un anumit candidat pot manifesta o atitudine ostilă față de orice informație contradictorie, indiferent de sursă, iar această respingere nu este una rațională, ci emoțională, profund legată de imaginea de sine și de apartenența la un grup. Chiar dacă înainte de vot există o oarecare nesiguranță, după vot apare un proces de „separare a alternativelor” – candidatul votat e tot mai bun, celălalt tot mai rău (Festinger, 1964).
Astfel, în loc ca votul să fie un rezultat al unei analize raționale, poate deveni declanșatorul unei restructurări cognitive menite să reducă disonanța.
Cei care nu votează nu simt acest tip de tensiune. Ei nu trebuie să-și justifice o alegere și, în consecință, pot rămâne mai deschiși la informație diversă, ceea ce explică atenția care li se acordă în tururile decisive.
Biasul cognitiv și disonanța cognitivă nu sunt „defecte” ale gândirii, ci mecanisme naturale, menite să ne protejeze coerența psihologică. Însă, într-un context democratic, ele pot deveni obstacole în calea unui dialog sănătos, pot deforma realitatea, pot alimenta polarizarea și pot periclita chiar fundamentul democrației: dialogul și respectul pentru diversitatea de opinie.
Prezența acestor fenomene în spațiul public românesc nu este un semn de slăbiciune individuală, ci o reacție naturală la supraîncărcarea informațională, polarizarea mediatică și lipsa de educație civică. Fiske și Taylor (1984) numeau acest comportament „cognitive miser” (tendința de a economisi efort mental).
Votul poate fi curajul de a te contrazice singur
Oamenii nu sunt informați sau neinformați, educați sau needucați, ci pur și simplu selectează informația pe baza unor filtre mentale de eficiență. Așadar, nimeni nu e imun la aceste fenomene.
Este sănătos să citim și opinii contrare, chiar dacă ne provoacă disconfort. În loc să demonizăm oamenii cu alte preferințe politice, ar fi util să încercăm să le înțelegem motivațiile, ceea ce ar permite deschiderea unei căi de dialog. Un vot diferit nu este o declarație de război, ci poate reprezenta un punct 0 pentru introspecție, reflecție și analiză.
Biasul cognitiv ne face să alegem ceea ce vrem să auzim. Disonanța cognitivă ne face să trăim cu alegerile făcute, chiar dacă nu mai credem în ele.
Împreună, ele pot construi o realitate alternativă, în care nu mai votăm pentru viitor, ci pentru a proteja imaginea pe care o avem despre noi înșine.
În cabina de vot, nu ne confruntăm doar cu buletinul de vot, ci cu propriile noastre filtre mentale. Avem, poate, una dintre puținele ocazii de a ne privi sincer în oglindă. Schimbarea începe din mintea noastră. Și poate că, uneori, cea mai mare dovadă de curaj este să te contrazici singur.
Florentina Anițoaie este psiholog clinician acreditat, specializat în evaluarea psihologică și intervenții terapeutice de scurtă durată. Lucrează cu adulți, abordând o varietate de problematici emoționale și comportamentale. Este pasionată de promovarea sănătății mintale și de traducerea științei psihologice într-un limbaj accesibil tuturor. Psihologia a fost un pas firesc după o experiență de 20 de ani în lucru cu oamenii din poziția de specialist comunicare.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
