Într-o intervenție de ultimă oră, președintele Nicușor Dan a lansat un apel la echilibru parlamentar, avertizând că proiectul de lege privind transparentizarea finanțării organizațiilor neguvernamentale riscă să devină o „sursă de tensiune” socială dacă include măsuri disproporționate. Șeful statului a sugerat invitarea organizațiilor reprezentative ale societății civile la dezbaterile din Camera Deputaților, subliniind că, deși transparența în fața statului este necesară, obligația de a face publice numele donatorilor ar putea inhiba sprijinul cetățenilor pentru sectorul civic.
Această poziționare a președintelui readuce în atenția publică un paradox legislativ flagrant: în timp ce Parlamentul accelerează reglementări stricte pentru donatorii privați, mecanismele de monitorizare a averilor demnitarilor împlinesc, în această lună, un an de când au fost lăsate în paragină legislativă.
În timp ce atenția legislativă se concentrează pe controlul asociațiilor și fundațiilor, România marchează un an de la anularea pilonilor transparenței averilor publice. Totul a pornit de la Decizia Curții Constituționale nr. 297 din 29 mai 2025, publicată în Monitorul Oficial pe 12 iunie 2025, care a declarat neconstituționale prevederile esențiale din Legea nr. 176/2010.
Prin acest act, judecătorii au eliminat obligația Agenției Naționale de Integritate (ANI) și a instituțiilor publice de a mai publica online declarațiile de avere și interese. Argumentația instanței s-a bazat pe protecția vieții private și a datelor cu caracter personal, susținând că expunerea neîngrădită a datelor financiare pe internet este disproporționată. Mai mult, CCR a eliminat obligația de a include în declarații activele soților și ale copiilor aflați în întreținere, motivând că deponentul nu poate răspunde penal pentru informații pe care nu le deține direct.
Efectul a fost imediat. Practic vorbim de un an de opacitate sub protecția CCR. În prezent, deși declarațiile sunt depuse în sistemul securizat e-DAI, accesul publicului și al presei la noile date financiare ale demnitarilor este practic blocat, transformând integritatea publică într-un concept monitorizat „cu ușile închise”.
Contrastul dintre acest „vid de transparență” politică și noile rigori impuse sectorului non-profit este catalogat de experți drept o asimetrie democratică severă, prin care cetățenii sunt puși sub lupă, iar aleșii în umbră. Proiectul adoptat de Senat în luna mai 2026 impune organizațiilor neguvernamentale obligații de o severitate fără precedent:
- Raportarea integrală a tuturor surselor de finanțare către ANAF.
- Dezvăluirea identității persoanelor fizice care donează sume mai mari de 5.000 de lei pe an, numele acestora urmând a fi publicate pe o platformă online gestionată de stat.
- Sancțiunea cu dizolvarea de drept sau suspendarea activității pentru neconformare, măsură pe care președintele Nicușor Dan a numit-o recent „disproporționată față de o categorie socioprofesională”.
Reprezentanții societății civile, sprijiniți de peste 430 de organizații sub egida FDSC, avertizează că acest proiect reproduce modele iliberale, sancționate deja la nivel european, din Ungaria sau Rusia. Ei subliniază că sectorul este deja riguros reglementat și supravegheat de ANAF și Oficiul de Combatere a Spălării Banilor.
Diagnosticul internațional există deja: România este un stat „stagnator”. Regresul în privința responsabilității publice a fost documentat critic în Raportul Liberties privind Statul de Drept 2026, care clasifică România drept stat „stagnator”. Documentul evidențiază că eliminarea publicității declarațiilor de avere anulează capacitatea societății de a monitoriza discrepanțele dintre veniturile licite și averile acumulate în timpul mandatelor.
Mai mult, ANI a avertizat încă de la început că această opacizare încalcă angajamente internaționale asumate de România în ultimii 20 de ani și periclitează procesul de aderare la OCDE. Experți anticorupție, precum Laura Ștefan, afirmă că ne aflăm în fața unei „decizii suicidale” care întoarce România în anii ’90, când declarațiile de avere erau „ținute la sertar” și folosite eventual ca instrumente de șantaj, nu de control public.
Deși în noiembrie 2025 a fost adoptată Legea nr. 189/2025, care introduce restricții privind fenomenul „ușilor rotative” (revolving doors) pentru funcționari, aceasta este privită ca o măsură tehnică ce ignoră problema centrală: lipsa de transparență a activelor membrilor de familie ai politicienilor.
Fenomenul „ușilor rotative” (revolving doors) se referă la situația în care un demnitar sau funcționar părăsește o instituție publică pentru a se angaja imediat la o companie privată pe care, anterior, a controlat-o sau cu care a semnat contracte în numele statului.
Deși legea impune o „perioadă de reflecție” de 12 luni, interval în care persoana care a părăsit funcția publică nu are voie să lucreze pentru entități private care au avut raporturi juridice contractuale cu instituția unde acesta a lucrat în ultimul an de mandat, critica principală este că Parlamentul a adoptat această lege tehnică, dar a ignorat „vidul de integritate” creat de Decizia CCR nr. 297/2025.
Mesajul președintelui de astăzi pare să confirme temerile că prioritizarea controlului asupra cetățenilor care susțin cauze civice, în detrimentul propriei transparențe a aleșilor, nu face decât să alimenteze neîncrederea în instituții. În absența unei intervenții legislative care să corecteze deficiențele tehnice semnalate de CCR și să restabilească accesul public la averile demnitarilor, România riscă să transforme transparența dintr-un principiu democratic într-un instrument de presiune selectivă.
