Există un viitor pentru AUR+PSD? Cine îl pregătește?

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Președintele Nicușor Dan încearcă să găsească cea mai bună soluție pentru un nou guvern, care se conturează tot mai mult în jurul PSD, eventual cu Sorin Grindeanu în frunte. Unii chiar din jurul lui ar vrea să-l vadă împotmolit.

Semnalul cel mai important după consultările care au avut loc Palatul Cotroceni între președinte și partidele parlamentare a fost dat de vicepreședinta PSD, Lia Olguța Vasilescu, primărița Craiovei. După ce a vorbit despre soluțiile care există pe masă, inclusiv refacerea coaliției cu liberalii, ea a subliniat pentru Antena 3 și posibilitatea unui guvern minoritar PSD, care poate avea o majoritate pentru votul de învestitură și că, în cazul în care social-democrații vor fi nevoiți să dea un premier acela trebuie să fie Sorin Grindeanu.

Lia Olguța Vasilescu este în acest moment vocea cu cea mai mare greutate din PSD, nu doar fiindcă are în spate multe voturi sau pentru că administrează un oraș cu aproape 250.000 de locuitori, ci și fiindcă a știut să se impună și să acopere golul lăsat de lipsa de carismă și de incapacitatea bărbaților președinți de a genera încredere în rândurile social-democraților.

Împingându-l pe Sorin Grindeanu în fruntea guvernului, Vasilescu îi sugerează că trebuie să-și asume responsabilitatea și să arate ce poate cu un guvern minoritar. E o aritmetică simplă, fiindcă în acest fel Grindeanu ar putea să nu fie în stare să țină lucrurile în frâu, cum i s-a mai întâmplat și în 2017, când a dat vestita Ordonanță 13, iar la următorul congres PSD, ea și soțul ei, europarlamentarul Claudiu Manda vor putea lua cu adevărat puterea și vor putea arăta care e calea de urmat.

Lia Olguța Vasilescu nu a fost la consultările de la Cotroceni, dar soțul ei l-a secondat pe Sorin Grindeanu. Potrivit unor surse citate de news.ro, PSD ar prefera un premier politic și „dacă e nevoie” își poate asuma chiar fotoliul de prim-ministru. Social-democrații ar vrea o coaliție PSD-PNL-USR-UDMR, dar fără Ilie Bolojan, dar dacă această variantă nu mai e posibilă, social-democrații nu exclud un cabinet minoritar: un premier tehnocrat e „o soluție mai slabă” au mai adăugat surse din partid prezente la discuția cu Nicușor Dan.

Continuarea, în Deutsche Welle

Citește și: Consultări la Cotroceni | Șah la Președinte. Partidele propun soluții ireconciliabile. AUR împinge spre anticipate. Discuțiile continuă

spot_imgspot_img
Sabina Fati
Sabina Fati
Jurnalist la Deutsche Welle, Sabina Fati este cunoscută pentru analizele şi editorialele ei pe teme politice, diplomatice şi din sfera relaţiilor internaţionale. A urmat cursuri de ştiinţe politice la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative din Bucureşti. În 2004 a obţinut titlul de doctor în istorie cu o teză despre Transilvania la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iaşi, sub îndrumarea profesorului Alexandru Zub. Din 2008 până în 2015 a fost visiting professor la Universitatea Bucureşti, Departamentul de Ştiinţe ale Comunicării.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Andreea Pora (Revista 22): Nicușor Dan unge PSD jupân peste țară

Prelungirea consultărilor de la Cotroceni este doar un joc...

Ecuația haosului: la Cotroceni au început consultările privind formarea unui nou guvern

Din păcate criza politică de la noi s–a adâncit...

Tia Șerbănescu (Revista 22): Criză sau crimă economică?

Hai, că a făcut și Grindeanu ceva pentru țară:...