Biserică de lemn din județul Vâlcea, marele câștigător al Premiilor Europene pentru Patrimoniu

Data:

Biserica de lemn din satul Urși este ️marele câștigător al anului 2021 în cadrul Premiilor Europene pentru Patrimoniu / Premiilor Europa Nostra 2021, informează biroul Comisiei Europene din România.

Proiectul a câștigat, de asemenea, și Premiul Publicului, fiind selectat de 7000 de cetățeni din întreaga Europă ca fiind cel mai apreciat proiect de patrimoniu din Europa.

Premiul reprezintă cea mai înaltă onoare a Europei în domeniul patrimoniului, notează sursa citată.

Construită între anii 1757 și 1784, biserica a fost restaurată în mod exemplar prin utilizarea materialelor și tehnicilor tradiționale, într-o manieră colaborativă.

Această biserică de lemn, aflată în cimitirul micului sat Urși, a fost restaurată cu grijă și implicare atentă a mai multor parteneri, inclusiv a comunității locale.

„Acesta este rezultatul unei conservări interdisciplinare realizată exemplar la o biserică de lemn cu pictură murală aflată într-un cadru rural. Realizată din materiale provenite din proximitatea sitului, aceasta este de o deosebită valoare și frumusețe”, a declarat juriul.

Citește articolul integral pe HotNews.ro

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Noaptea muzeelor 2024: regal de evenimente la Muzeul Național al Literaturii Române

Noaptea muzeelor 2024: regal de evenimente la Muzeul Național...

Mesajul lui Florin Piersic: „Sunt viu” și asta datoria minunaților doctori care mă îngrijesc

Mesajul lui Florin Piersic, din spital, după o perioadă...

Secţie de votare amenajată într-o casă particulară, în Alba

Secţie de votare amenajată într-o casă particulară, într-un sat...