Biserica salvată cu ambulanța

Data:

Transilvania este împânzită de biserici abandonate. Multe dintre ele sunt monumente istorice, unele biserici fortificate, altele — micuțe biserici din lemn, iar toate au fost cândva pline de credincioși.

Însă acolo unde se petreceau cele mai importante momente din viața unui sat s-a așezat pustiul. În satele săsești, după plecarea etnicilor germani, comunitățile împuținate și sărăcite de tranziție, au lăsat pradă ruinii bisericile care aparțineau unui trecut și unui cult care nu era al lor. 

De câțiva ani încoace, însă, lucrurile au început să se schimbe. Organizații neguvernamentale, cum este și Ambulanța pentru Monumente Transilvania Sud, asociații ale localnicilor sau ale sașilor din Germania, lucrează vară de vară la salvarea și restaurarea acestor lăcașuri de cult cu valoare de patrimoniu. Salvează monumente și biserici care aparțin oricărui cult, oricărei culturi, fără deosebire. 

În toată România, există peste 3.000 de monumente care au nevoie de intervenții, din care 600 au nevoie de intervenții urgente. 

„Satul Abatelui” 

Ajungem în sat dimineața devreme. Din curtea bisericii fortificate răsună o muzică veche, de cor. E preferata lui Eloi, un pietrar francez stabilit în Moșna. El cioplește blocurile de piatră, amestecă nisipul cu var și reclădește contrafortul prăbușit. E deja pe la jumătate. Eloi e vesel, îngână aparatul și dă cu dalta în piatră. Horst așază o scândură în scripete și dă indicații. Sus se lucrează deja, echipa de meșteri și voluntari este pe acoperiș.

Citește și: Reforma educației: două proiecte din care lipsește viitorul

„Eugen e în pod, pune clești la căpriori, să-i întărească”, îmi explică Horst. „Refacem partea de acoperiș degradată și înlocuim țiglele distruse și pe cele industriale puse de-a lungul mai multor intervenții, cu țigle manuale, tradiționale”, continuă el. 

Biserica din Țapu, în șantier. Foto: Ambulanța pentru Monumente

Horst Ungar este născut în sat. Când a plecat în Germania, în ‘86, era preot în Bistrița. A plecat cu soția și cu fetița care avea 3 ani și un pic. Sunt stabiliți în Heilbronn. Când au revenit prima dată în Bistrița, au fost uimiți să vadă că fata lor își amintea casa unde locuiseră. A alergat în fața lor și le spunea: aici, aici am stat și le arăta intrarea. Horst n-ar putea spune dacă este o chestiune de rădăcini sau de conștiință, dar în fiecare an în care venea și vedea biserica din sat tot mai degradată simțea că trebuie făcut ceva. 

Ce trebuia făcut, îl depășea, însă, pe Horst. Era nevoie de intervenții urgente, altfel acoperișul se prăbușea. Trebuia și consolidată nava principală a bisericii. 

De la momentul construirii, biserica din Țapu a suferit mai multe adăugiri și modificări. Toate sunt acum mărturii ale evoluției acestei comunități.  

Când coboară din podul bisericii, Eugen Vaida, arhitect și șeful echipei de pe șantier, explică valoarea arhitecturală a edificiului. Destul de mare pentru puterea financiară a satului (niciodată mai mult de 500 de suflete, după cum spune Horst), pare să fi primit și ajutor de la Abația de care aparținea la început satul. Localitatea a făcut parte în secolul al 13-lea din proprietățile abației de Igriș, motiv pentru care i se spunea pe atunci Villa Abbatis sau altfel spus „Satul Abatelui”.

Citește și: Câteva întrebări despre proiectul de lege a învățământului preuniversitar

Istoria locului, pe scurt  

Construită din piatră bătută de carieră, biserica datează din secolul al XIV-lea, așa cum reiese din formele stilistice caracteristice goticului târziu. 

Zidurile întrerupte, peticite, cu adăugiri de felurite materiale, ferestre zidite, ferestre lărgite, un brâu de tencuială rămas pe alocuri, pe lângă streașină, fereastra gotică, singura rămasă pe zidul de la miazănoapte, ferestrele corului, înnegrite de fumul de la Copșa Mică, par dintr-un film englezesc. „Bulding archeology”, îmi spune Eugen.

Așa se numește cam ce ar trebui să se vadă în aceste ziduri cu urme succesive de viață și cultură. A fost mai întâi o biserică romanică, gotică, apoi una protestantă. Cam tot ce s-a trăit în jur s-a întipărit și pe zidurile ei, inclusiv fumul industriei comuniste și ruina abandonului de după revoluție. Istoria toată e tatuată în carnea acestei clădiri.

Foto: Ambulanța pentru Monumente

Ultima slujbă în această biserică s-a ținut în 2019, în vara când au venit sașii acasă. Înainte de pandemie, în jur de 100-120 de sași se adunau vară de vară, de regulă în august, în satul lor natal. Dar slujbe regulate nu s-au mai ținut din anii ’90, înainte să plece aproape toți.

Continuarea în ARC Romania.


Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social.A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. A trecut dincolo de știrile care durează, știm bine, o zi și este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă.A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

S-a semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii Iași

S-a semnat contractul pentru reabilitarea Filarmonicii Iași. Proiectul a...

Dragoș Ciobotaru va fi președinte interimar la PNL Vrancea, Valentin Resmeriță va conduce PNL Focșani

Dragoș Ciobotaru va fi președinte interimar la PNL Vrancea....

Ceasuri care spun o poveste. Steve McQueen și Tag Heuer

Steve McQueen și Tag Heuer. Anii 1960 au fost...

Ceasuri care spun o poveste: Le Corbusier și Girarad Perregaux

Ceasuri care spun o poveste. Girard-Perregaux, una dintre mărcile...