Bistrița spune NU drogurilor! – Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Data:

spot_img

Primul proiect inițiat de societatea civilă și finanțat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud pentru informarea tinerilor privind pericolul consumului de substanțe psihoactive.

Am inițiat acest proiect întrucât am constatat o lipsă de activitate și de inițiativă din partea autorităților în privința fenomenului consumului de droguri la Bistrița. În paralel am susținut prin publicația saptamana.online o campanie de conștientizare a acestei situații cu scopul declarat de a face un front comun împreună cu toate instituțiile responsabile.

Proiectul „Bistrița spune NU drogurilor!” a fost admis și finanțat de Consiliul Județean Bistrița-Năsăud cu 8.100 de lei. În primăvară am solicitat date și informații publice despre activitățile finanțate de Consiliul Județean BN cu privire la această problemă și așa am aflat că nicio organizație/asociație nu a depus vreun proiect prin care să solicite fonduri nerambursabile, deși problema consumului de droguri nu e nouă la Bistrița.

Așadar am elaborat proiectul, l-am depus pentru finanțare și a fost aprobat. Am depus acest proiect în nume propriu, adică în calitate de persoană fizică, deși este susținut și de Asociația România Eco, pentru că această asociație fiind reprezentată la nivel național nu se încadra la criteriile de eligibilitate. Oricum colegii din asociație și voluntarii vor contribui la implementarea proiectului.

Rezumatul proiectului: Proiectul își propune creșterea interesului comunității locale față de problematica reducerii consumului de droguri prin realizarea de comunicări publice (articole de presă, grup de Facebook, diseminarea mesajelor antidrog în mediul on-line) respectiv derularea unor campanii de informare și conștientizare țintite pe grupuri de beneficiari din rândul elevilor de liceu din municipiul Bistrița.

Proiectul vizează în principal creșterea gradului de conștientizare a pericolului reprezentat de consumul de droguri în rândul tinerilor și se adresează atât elevilor cât și cadrelor didactice, respectiv părinților. De asemenea, se intenționează abordarea acestor subiecte în mediul online, acolo unde tinerii petrec mare parte din timpul lor liber. O astfel de abordare considerăm că va avea efecte mai bune față de informarea clasică cu flyere și afișe.

Obiective:

a. Obiectiv general: creșterea interesului comunității locale față de problematica reducerii consumului de droguri.

b. Obiective specifice:

– crearea de conținut multimedia pentru diseminarea pe rețele sociale în vederea creșterii nivelului de informare privind riscurile asociate consumului de droguri;

– diseminarea pe platformele sociale cunoscute (Facebook, Instagram, Tik-tok etc) a mesajului nostru anti-drog;

– realizarea de campanii de informare clasice la liceele din municipiul Bistrița;

– prezentarea unor cazuri de tineri care au trecut prin diverse experiențe generate de consumul de droguri;

– editarea unui ghid pentru recunoașterea tiparelor comportamentale ale consumatorului de droguri (util atât părinților, cât și profesorilor).

Bugetul proiectului pe surse de finanţare

Valoarea totală a proiectului este de 9.000 lei, din care:

– fonduri solicitate de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud (cuantumul finanţării solicitate) 8.100 lei;

– contribuţia solicitantului beneficiar al finanţării (de minimum 10% din valoarea totală a proiectului) 900 lei;

– total buget proiect: 9.000 lei (finanţarea solicitată + contribuţia solicitantului).

Proiectul aduce ca noutate faptul că se concentrează pe diseminarea mesajelor online și nu pe tipărirea de afișe și flyere pe care nu le mai citește generația actuală.

De asemenea, un element inedit este realizarea Ghidului pentru profesori și părinți care să-i ajute la identificarea semnelor specifice consumului. Prin proiect se vor aduce la Bistrița tineri care au avut experiențe cauzate de consumul de droguri și vor fi prezentate elevilor pentru a afla în mod direct la ce riscuri se expun (acțiune care vizează transmiterea mesajelor antidrog pentru tineri).

Parteneri în proiect şi contribuţia acestora: Am inițiat discuții cu Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud care a confirmat inclusiv oficial interesul instituției pentru realizarea unor astfel de activități.

S-au inițiat discuții cu reprezentanții Colegiului Național Liviu Rebreanu și cu Liceul de Arte Corneliu Baba, urmează să fie definitivate modalitățile efective de colaborare pentru derularea de campanii de informare/prevenire privind pericolul consumului de droguri. S-a convenit cu reprezentanții Centrului de Evaluare, Prevenire și Consiliere Antidrog inițierea și derularea unor evenimente publice care să marcheze inițierea campaniei Bistrița spune NU drogurilor! și a Zilei Internaționale Antidrog.

Rezultatele aşteptate calitative și cantitative:

– realizarea de conținut multimedia dedicat campaniei cu participarea tinerilor talentați – trei materiale premiate – care vor fi diseminate pe rețele de socializare;

– crearea de conturi pe rețele de socializare pentru acces la grupul țintă (mediul tinerilor de vârstă școlară, în special liceu) și actualizarea Grupului de Facebook creat deja unde sunt implicați peste o mie de participanți (în general părinți), crearea unei Pagini pe Facebook, conturi pe TIK-TOK, Instagram, Youtube unde se vor disemina activitățile, evenimentele, rezultatele campaniei;

– sponsorizarea postărilor cu mesajele antidrog astfel încât să se realizeze o diseminare către grupul țintă, se vor genera situații statistice privind numărul de accesări și vizitatorii;

– realizarea de lucrări plastice în cadrul campaniei antidrog – trei lucrări vor fi premiate- cele trei lucrări se vor expune în mediul online și fizic în cadrul campaniei;

– elaborarea Ghidului pentru profesori și părinți, tipărirea a 100 de exemplare și diseminarea online prin toate conturile/paginile dedicate.

Proiectul beneficiază de cofinanţare de la bugetul judeţului Bistriţa-Năsăud pentru  domeniul Tineret, în baza prevederilor Legii nr.350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Proiect realizat cu sprijinul Consiliului Județean Bistrița-Năsăud

Parteneri media: saptamana.online, nasaudeanul.ro, presshub.ro.

––––-

Urmăriți PressHUB și pe Google News

spot_imgspot_img
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș
Ion Lucian Petraș este editor al publicației bistrițene Săptămâna online. Ofițer în rezervă, analist de intelligence și jurnalist. Are o experiență bogată în analiza de intelligence, este expert în domeniul securității naționale și vrea să contribuie la dezvoltarea spiritului civic prin lansarea acestui săptămânal și alte proiecte civice interesante.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Corupția Ucide: „Cerem demisii și responsabilitate”

ONG-ul „Corupția Ucide” solicită demisii urgente în rândul liderilor...

Cine este Jackson Hinkle, americanul care îl sprijină pe Georgescu | Aktual24

Cine este Jackson Hinkle, americanul care îl sprijină pe...