BOTOȘANI – Poliţie decimată de pensionări (video)

Data:

spot_img

Poliția a fost decimată de pensionările masive din sistem. Din cauza amânării creșterii salariilor de la un an la altul, a zvonurilor privind modificarea sistemului de pensionare, dar și pandemia de Covid-19, care a dus la suprasolicitare din cauza creșterii numărului de misiuni, zeci de polițiști botoșăneni au decis să treacă la pensie. Anul trecut, de exemplu, 63 de polițiști au decis să renunțe la uniformă, iar acest lucru a făcut ca Inspectoratul de Poliție Județean să înregistreze, cel mai mare deficit de personal din ultimul deceniu.

Situația a fost recunoscută chiar de șeful Inspectoratului de Poliție Județean, comisarul șef Viorel Șerbănoiu, care a precizat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că la data de 31 decembrie 2021 statul de organizare era încadrat în procent de 76,88%, probleme fiind înregistrate în toate categoriile de personal, schema fiind acoperită în proporție de 79,50% la ofiţeri, 75,93% la agenţi şi 80,43% la personalul contractual.

„În cursul anului (n.r. – 2021), au încetat raporturile de muncă cu unitatea 63  de poliţişti şi au venit în unitate 35 de poliţişti”, a precizat Viorel Șerbănoiu. Doar că, în locul celor ieșiți la pensie, vor ajunge sa lucreze polițiștii școliți precar, iar misiunile ratate, din ce în ce mai dese, ar putea deveni o obișnuință. Aspectele au fost recunoscute și de șeful IPJ, care a precizat că printre cei care au plecat se-au aflat și polițiști de 47 de ani, care aveau o anumită experiență adunată de-a lungul a peste 25 de ani vechime în sistem.

„La 47 de ani, polițistul are și experiență practică, și fler, și tot ce poți să-i ceri”, a admis șeful IPJ, care a recunoscut că printre cei care au plecat anul trecut s-a aflat și un polițist în vârstă de 26 de ani, de la Secția de poliție rurală nr. 1 Botoșani, care a preferat să-și dea demisia. „Am purtat o discuție separată cu el, dar a discutat cu prietena lui, care era din județul Iași, și a decis să plece la muncă în străinătate”, a adăugat Viorel Șerbănoiu.

Probleme grave în mediul rural

Problemele cele mai mari sunt în mediul rural, acolo unde polițiștii reușesc cu greu să asigure patrulele necesare, după ora 16. Asta pentru că o bună perioadă de timp au existat posturi comunale care au funcționat cu un singur polițist.

Articolul complet poate fi citit pe site-ul MONITORUL DE BOTOȘANI.

spot_imgspot_img
Monitorul de Botoșani
Monitorul de Botoșanihttp://www.monitorulbt.ro
Singurul ziar tipărit din județul Botoșani

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Polonia finalizează prima secțiune a „Scutului estic” la granița cu Rusia | Aktual24

Polonia a finalizat prima secțiune a „Scutului estic”, un...

Alba Iulia celebrează Ziua Națională cu festivități dedicate Marii Uniri

Alba Iulia celebrează Ziua Națională cu ceremonii dedicate Marii...

Discurs de Ziua Națională: Klaus Iohannis le-a cerut iertare românilor | The Epoch Times

Discurs de Ziua Naţională: Klaus Iohannis le-a cerut iertare...

Vlad Gheorghe a depus plângere penală împotriva judecătorilor CCR

Vlad Gheorghe a anunțat, sâmbătă, că a depus o...